Daniela Buruiană a pierdut procesul cu Patapievici, Pleşu şi Dinescu

Curtea de Apel Bucureşti, a decis, printr-o hotărâre irevocabilă, că Daniela Buruiană trebuie să plătească daune de câte 30.000 de lei către Mircea Dinescu, Horia Roman Patapievici şi Andrei Pleşu, pentru afirmaţiile privind colaborarea acestora cu serviciile secrete străine.

321 afișări
Imaginea articolului Daniela Buruiană a pierdut procesul cu Patapievici, Pleşu şi Dinescu

Daniela Buruiană a pierdut procesul cu Patapievici, Pleşu şi Dinescu (Imagine: Mediafax Foto)

În 2002, Andrei Pleşu, Mircea Dinescu şi Horia Roman Patapievici au dat-o în judecată pe Daniela Buruiană, pentru afirmaţiile privind colaborarea lor cu servicii secrete străine.

Dosarul a fost soluţionat de Tribunalul Bucureşti în favoarea celor trei, însă instanţa superioară a decis în 2005 rejudecarea cauzei.

În noiembrie 2007, Tribunalul Bucureşti a admis acţiunea celor trei şi a obligat-o pe Daniela Buruiană la plata a câte 30.000 de lei către Dinescu, Pleşu şi Patapievici, cu titlu de daune morale.

De asemenea, instanţa a obligat-o pe Daniela Buruiană să publice într-un cotidian naţional hotărârea instanţei.

Această sentinţă a fost atacată cu recurs la Curtea de Apel Bucureşti, care a respins calea de atac.

Daniela Buruiană, fost vicepreşedinte al Comisiei SRI, susţinea, în 2002, că va da publicităţii, oficial, ceea ce ea a numit dovezile privind legăturile lui Mircea Dinescu, Andrei Pleşu şi Horia Roman Patapievici cu unele servicii secrete străine, după ce va fi publicată de către CNSAS lista ofiţerilor de Securitate care au făcut poliţie politică.

Ea preciza că va sesiza apoi şi instituţiile statului, pentru "a-i scoate pe aceştia din Colegiul CNSAS".

Daniela Buruiană a mai spus că în acea perioadă făcea parte din Comisia SRI şi a luat legătura cu ofiţeri de informaţii şi, de asemenea, a avut legături directe cu ofiţeri SIE, care au confirmat aceste lucruri.

Potrivit lui Buruiană, aceste surse i-au spus că cei trei erau reprezentanţi ai unor servicii de informaţii externe, puşi pentru a discredita SRI şi anumite "persoane incomode şi indezirabile", mai ales în preajma unor evenimente importante.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici