Directorul RADET Constanţa: Acuzaţiile aduse de DNA sunt nefondate

Directorul Regiei Autonome de Distribuţie a Energiei Termice Constanţa, Ilie Rachieru, a susţinut, miercuri, într-o conferinţă de presă, că sunt nefondate acuzaţiile aduse de DNA, care îl cercetează pentru abuz în serviciu, iar totul ar fi fost pus la cale de foşti angajaţi.

12 afișări

Şeful RADET a spus că bănuieşte că plângerea la DNA a fost făcută de foştii angajaţi ai Direcţiei Tehnice a regiei, pe care îi consideră vinovaţi de întârzierea modernizării punctelor termice şi de situaţia creată.

"Firma germană KSB a câştigat în 2005 licitaţia pentru modernizarea punctelor termice. Contractul are o durată de 24 de luni şi se află în derulare. Cei care s-au ocupat de acest contract au fost cei de la Direcţia Tehnică din cadrul RADET. Toate echipamentele şi 50 la sută din pompele achiziţionate în 2005 au fost recepţionate în Germania de echipa tehnică, în frunte cu fostul director tehnic, Petronela Grigorescu. Ceea ce însemna că acestea erau corespunzătoare cu situaţia de la punctele termice”, a declarat directorul RADET.

El susţine că multe din echipamentele respective nu s-au potrivit şi a fost nevoie de înlocuirea acestora şi de o suplimentare a contractului.

"Reprezentanţii Direcţiei Tehnice nu au ştiut care era situaţia în teren, că avem puncte termice cu două staţii de pompare a căldurii în punctele termice şi nu doar unul. Astfel, a fost necesară suplimentarea numărului de pompe. De asemenea, atunci când au dat datele de proiectare nu au dat şi totalul consumatorilor în punctele termice. În condiţiile acestea, când a fost făcută o analiză exactă pe fiecare punct termic s-a constatat că pompele ofertate conform caietului de sarcini trebuie redimensionate şi mărită capacitatea lor”, a explicat Ilie Rachieru.

El susţine că din acest motiv a fost nevoie de o suplimentare a contractului cu suma 1,5 milioane de euro pentru că trebuia aduse noi echipamente care să corespundă pentru fiecare punct termic.

Directorul RADET susţine că, după cele întâmplate, a decis, în luna mai a acestui an, schimbarea din funcţii a celor trei membri care formau Direcţia Tehnică, pe care i-a acuzat de incompetenţă. Doi dintre ei şi-au dat demisia din cadrul regiei, iar Petronela Grigorescu a contestat decizia de schimbare din funcţie, prima instanţa i-a dat dreptate, dar conducerea RADET a făcut recurs, procesul fiind în desfăşurare.

Ilie Rachieru a mai spus că nu este vinovat de acuzaţiile aduse şi că bănuieşte că plângerea respectivă a fost făcută de angajaţi ai fostei Direcţii Tehnice, drept răzbunare pentru înlocuirea lor.

Directorul RADET Constanţa, Ilie Rachieru, este urmărit penal de către procurorii anticorupţie, sub acuzaţia de abuz în serviciu, în legătură cu modernizarea reţelelor termice.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici