DNA a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de un comisar şef de poliţie din DGA

DNA a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore începând cu 21 februarie a lui Radu Andronache, comisar şef de poliţie în cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie, pentru comiterea a două infracţiuni de trafic de influenţă.

498 afișări
Imaginea articolului DNA a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de un comisar şef de poliţie din DGA

DNA a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de un comisar şef de poliţie din DGA

În ordonanţa procurorilor se arată că, în cauză, există date şi probe care indicăfaptul că în perioada aprilie - mai 2021, inculpatul Andronache Radu, în calitatea menţionată mai sus, ar fi pretins, pentru sine, de la o persoană (martor în cauză) suma de 10.000 euro din care a primit efectiv suma de 2.000 de euro, pentru a-şi exercita o presupusă influenţă pe care ar fi pretins că o are asupra mai multor persoane cu putere de decizie de la Bucureşti, din cadrul Consiliul Judeţean Dâmboviţa şi din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgovişte în vederea angajării persoanei respective şi ulterior definitivării pe postul de asistent medical la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Dâmboviţa.

Într-un context asemănător, în perioada aprilie - mai 2021 – iunie 2022, inculpatul Andronache Radu ar fi pretins, pentru sine, de la acelaşi martor suma de 10.000 euro din care ar fi primit efectiv, în trei tranşe, suma de 8.000 euro, pentru a “rezolva” angajarea definitivă a soţiei martorului pe un post de asistent medical în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgovişte.

Ambele “promisiuni” ale inculpatului s-ar fi materializat prin angajarea celor două persoane în unităţile medicale menţionate mai sus, arată un comunicat al DNA.

Inculpatului i s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

La data de 22 februarie 2023, inculpatul Andronache Radu urmează să fie prezentat Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici