DNA cere avizul Camerei Deputaţilor în cazul Adrian Năstase

Direcţia Naţională Anticorupţie a cerut Camerei Deputaţilor aviz pentru declanşarea procedurii de urmărire penală împotriva deputatului PSD Adrian Năstase, fost prim-ministru, informează, joi, Biroul de presă al DNA.

17 afișări
Imaginea articolului DNA cere avizul Camerei Deputaţilor în cazul Adrian Năstase

DNA cere avizul Camerei Deputaţilor în cazul Adrian Năstase (Imagine: Mediafax Foto)

"În conformitate cu prevederile art. 109 alin. 2 din Constituţia României şi art. 12 şi 19 din Legea 115/1999 privind răspunderea ministerială, republicată şi având în vedere Decizia Curţii Constituţionale nr. 270 din 10 martie 2008, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie a sesizat Camera Deputaţilor pentru a cere urmărirea penală faţă de Adrian Năstase (prim-ministru în perioada 2000-2004), pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită, trafic de influenţă şi participaţie improprie la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în legătură cu fapta de trafic de influenţă, instrumentate în dosarul numărul 114/P/2007", se arată în comunicatul DNA.

În acest caz, Adrian Năstase este cercetat în legătură cu dobândirea proprietăţii asupra întregului imobil situat în Bucureşti, strada Muzeul Zambaccian 16, din sectorul 1 al Capiatlei, imobilul fiind evaluat la peste 1.500.000 de euro, cu toate dotările aferente, inclusiv sistemul de supraveghere.

În aceeaşi cauză este cercetat şi învinuitul Miron Tudor Mitrea pentru luare de mită, vizând contravaloarea lucrărilor executate de trei societăţi comerciale din municipiul Bacău la un imobil situat în vecinătatea Capitalei, cuantumul lucrărilor fiind de peste 3.500.000.000 de lei vechi, potrivit aceluiaşi comunicat al DNA.

Pentru fostul ministru al Transporturilor, Miron Mitrea, DNA a cerut, luni, 21 aprilie, aviz Camerei Deputaţilor pentru declanşarea urmăririi penale împotriva acestuia.

În 5 iulie 2007, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate a articolului 23 alineatele 2 şi 3 din Legea 115/1995 privind răspunderea ministerială, în motivarea decizie arătând că actul normativ instituie o măsură de protecţie a mandatului exercitat de membrii Guvernului, "având deci caracterul obiectiv al unei garanţii constituţionale de ordin procedural, menite să ocrotească interesul public, şi anume realizarea actului de guvernare prin exerciţiul mandatului".

Curtea Constituţională a stabilit că pretinsele infracţiuni pentru care este inculpat Adrian Năstase au fost comise sub imperiul reglementărilor anterioare (cele din legea adoptată în 1999) şi care instituie o procedură derogatorie de la dreptul comun în materie, aceeaşi pentru membrii Guvernului în exerciţiul funcţiunii, cât şi pentru cei care nu mai sunt în această funcţie.

Curtea Constituţională consideră neconstituţională Legea 115/1999 privind răspunderea ministerială - ridicată în procesul Zambaccian - deoarece norma ocrotirii interesului public, guvernarea, prin exceptarea de la răspundere penală, subzistă şi după terminarea mandatului din cadrul Executivului.

Între timp, în lipsa unui aviz din partea Preşedinţiei sau Camerei Deputaţilor, Năstase a fost trimis în judecată într-un dosar în care este acuzat de luare de mită şi obţinere de foloase necuvenite, infracţiuni de pe urma cărora fostul premier ar fi obţinut, în total, suma de 48.116.210.938 de lei (1.370.324,69 euro).

Potrivit DNA, fostul premier ar fi obţinut mită de la Irina Jianu în scopul de a o menţine în funcţia de inspector general de stat la ISC şi de a o numi în această funcţie după ce instituţia a trecut în subordinea Guvernului.

Anchetatorii au stabilit că, în perioada 2002-2004, soţii Năstase ar fi introdus în România, ilegal, prin intermediul societăţii SC Vertcon SA din Bacău, 12 containere cu bunuri achiziţionate din China. Bunurile reprezentau materiale de construcţie, obiecte şi instalaţii sanitare, piese de mobilier, articole electrice şi electrocasnice, dar şi obiecte de decor şi uz casnic pentru dotarea imobilelor situate în Bucureşti, strada Muzeul Zambaccian 16, sector 1 şi strada Cristian Tell numărul 15, sector 1, precum şi imobilul din comuna Cornu-judeţul Prahova.

Mărfurile au fost cumpărate din centre comerciale (bazare) fără acte, fiind transportate şi depozitate la sediul Ambasadei României din China, într-un hotel dezafectat. Pentru ca bunurile respective să fie introduse în România, soţii Năstase ar fi apelat la firma Vertcon din Bacău, pentru a ascunde identitatea reală a beneficiarilor şi pentru a crea aparenţa că importurile se efectuează cu respectarea legislaţiei vamale. Irina Jianu ar fi întocmit documente false - facturi, certificate de calitate şi conformitate, packing list-uri - pe baza cărora mărfurile respective au fost aduse şi vămuite în România.

În paralel, într-un alt dosar, Adrian Năstase este inculpat pentru numirea lui Ioan Melinescu şef al Oficiului Naţional pentru Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor în schimbul distrugerii unor informaţii referitoare la conturile mătuşii soţiei sale, Tamara Cernasov.

Ultimele două dosare au fost restituite DNA din cauza absenţei avizului de cercetare a fostului premier din partea Camerei Deputaţilor.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici