Dosarul mineriadei, transmis procurorilor civili

Dosarul mineriadei a fost declinat către procurorii civili de către Secţia Parchetelor Militare, la aproximativ opt luni de la decizia Curţii Constituţionale care a statuat că procurorii militari nu pot cerceta civili.

179 afișări
Imaginea articolului Dosarul mineriadei, transmis procurorilor civili

Dosarul mineriadei, transmis procurorilor civili

Biroul de presă al Ministerului Public a confirmat, luni, pentru MEDIAFAX, că Secţia Parchetelor Militare a admis plângerea Asociaţiei Victimelor Mineriadelor faţă de disjungerea (separarea-n.r.) faptelor civililor de cele ale militarilor dispusă în dosarul mineriadei de către adjunctul şefului SPM, generalul magistrat Dan Voinea.

Astfel, dosarul mineriadei a fost predat Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Şeful Secţiei Parchetelor Militare (SPM), colonelul magistrat Ion Vasilache, a apreciat ca întemeiată plângerea AVM, în care se susţine că nu pot fi separabile faptele militarilor de cele ale civililor comise în timpul mineriadei din iunie 1990.

În 20 iunie 2007, Curtea Constituţională a stabilit că articolul privind competenţa procurorilor militari în cauze în care sunt cercetaţi şi civili este neconstituţional. Concret, în urma acestei decizii a Curţii Constituţionale, procurorii militari vor putea ancheta doar dosare în care sunt cercetaţi exclusiv militari. Dosarele în care sunt anchetaţi şi militari şi civili vor fi cercetate de procurori civili. În această ultimă situaţie, procurorii civili care vor prelua aceste dosare vor trebui să preia ancheta din stadiul în care se află, urmând să decidă asupra probelor şi actelor de urmărire efectuate.

În ianuarie anul acesta, reprezentanţii asociaţiei au avut o întâlnire la Secţia Parchetelor Militare din cadrul Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, unde li s-a comunicat că numai o parte din dosarele mineriadei din 13-15 iunie 1990 urma să fie declinată la Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică.

În acest context, Asociaţia Victimelor Mineriadelor (AVM) a înaintat şefului Secţiei Parchetelor Militare o plângere împotriva soluţiei date de procurorul militar Dan Voinea de disjungere a dosarului mineriadei nr. 75/P/1998.

"Asociaţia noastră, în calitate de reprezentant şi mandatar al victimelor mineriadelor, în temeiul art. 275 şi următoarele din Codul de procedură penală, formulează plângere împotriva Rezoluţiei /ordonanţei de disjungere a Dosarului nr. 75/P/1998, prin care, prin manevre ilegale şi care urmăresc favorizarea infractorilor, Dan Voinea şi echipa sa, care s-au compromis moral prin modul în care au soluţionat dosarele mineriadelor, urmăresc să păstreze controlul acestor dosare, pretinzând că au o aşa-zisă competenţă legală de a soluţiona plângerea AVM care priveşte persoane reţinute şi arestate în perioada 13-15 iunie 1990 aflate în locaţiile UM 0575 Măgurele şi Şcoala de Poliţie Băneasa", arăta AVM.

În perioada 13 - 15 iunie 1990, poliţiştilor li s-a ordonat "să cureţe Piaţa Universitaţii", ceea ce a generat conflicte violente între forţele de ordine şi manifestanţi. Ulterior, au venit şi minerii pentru "a ajuta la curăţenie". În perioada 13-15 iunie 1990, au fost ridicaţi din Piaţa Universitaţii aproximativ o mie de tineri, din care pentru 182 au fost emise mandate de arestare preventivă, precizează AVMR.

Potrivit AVMR, majoritatea celor reţinuţi fuseseră bătuţi bestial de mineri şi militarii în termen participanţi, reţinerea ilegală având loc în perioada 14-19 iunie 1990.

În plângerea înaintată şefului Secţiei Parchetelor Militare, AVMR contestă faptul că partea de dosar în care sunt cercetate mai multe persoane - printre care Ion Iliescu, Petre Roman, Cazimir Ionescu, Gelu Voican Voiculescu, Virgil Măgureanu, procurorul Alexandru Ţuculeanu - "se află, astfel, sub patronajul nefast al lui Dan Voinea, care sfidează decizia Curţii Constituţionale, dispoziţia procurorului general Laura Codruţa Kovesi şi Decizia CSM".

Procurorul general al României, Codruţa Kovesi, declara, în decembrie anul trecut, că a luat măsuri să fie soluţionate cu celeritate dosarele revoluţiei şi mineriadei, "dar nu în detrimentul calităţii", subliniind faptul că "actele de urmărire penală trebuie să fie efectuate în conformitare cu legea şi fără vicii de procedură".

Ancheta privind mineriada din 1990 - în care sunt cercetate în jur de 20 de persoane, printre care şi Ion Iliescu - include acuzaţii precum subminarea puterii de stat şi a economiei naţionale, lipsire de libertate în mod ilegal şi crime împotriva umanităţii.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici