Prima pagină » Justiţie » Licu şi Ciochină au fost eliberaţi din funcţiile deţinute. Vor prelua mandatele de judecător CCR

Licu şi Ciochină au fost eliberaţi din funcţiile deţinute. Vor prelua mandatele de judecător CCR

Licu şi Ciochină au fost eliberaţi din funcţiile deţinute. Vor prelua mandatele de judecător CCR

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul de eliberare din funcţia de consilier prezidenţial a Mihaelei Ciochină începând cu data de 11 iunie 2022. De asemenea, a semnat decretul pentru eliberarea din funcţia de procuror a lui Bogdan Licu, prim-adjunct al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care se pensionează. Cei doi au fost numiţi în funcţia de judecător CCR, Ciochină din partea şefului statului, iar Licu din partea Camerei Deputaţilor.

De asemenea, Iohannis a semnat eliberarea din funcţia de membru în Consiliul de administraţie al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate a Anişoarei Ancu şi numirea ea în funcţia de consilier prezidenţial – Departamentul Constituţional Legislativ.

Ancu este licenţiată în ştiinţe juridice, specializarea drept, a Universităţii din Bucureşti. Totodată, a absolvit şi cursuri masterale de „Drept notarial şi proceduri” la Facultatea de Drept şi Sociologie din cadrul Universităţii Transilvania din Braşov şi cursuri postuniversitare de specializare, în drept privat, la Facultatea de Drept din cadrul Universităţii din Bucureşti, respectiv în pregătire psiho-pedagogică la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei din cadrul Universităţii Transilvania din Braşov.

În perioada ianuarie 2004 – iunie 2005 a fost avocat stagiar, iar din iulie 2005 şi până în mai 2008 avocat definitiv în Baroul Braşov.

De asemenea, în perioada octombrie 2004 – mai 2008, a desfăşurat activitate didactică, în funcţia de preparator universitar, respectiv de asistent universitar în cadrul Catedrei de Drept privat a Facultăţii de Drept din Universitatea Transilvania din Braşov.

Începând cu luna mai a anului 2008 şi până în luna iunie 2022, a ocupat funcţia de consilier în cadrul Departamentului Constituţional Legislativ al Administraţiei Prezidenţiale, asigurând consiliere de specialitate în vederea îndeplinirii de către Preşedintele României a prerogativelor constituţionale şi legale.

 

Recomandarea video

Procurorul CSM Claudiu Sandu, atac la președintele Nicușor Dan: ”Dacă suntem toți corupți, nu mai este nimeni corupt” / ”Credeam că un președinte trebuie să lupte din prima zi cu pericolul corupției”
G4Media
GSP dezvăluie dezastrul de pe Arena Națională, care i-a fost ascuns lui Ciprian Ciucu: „Șefii nu ne lasă să-i spunem primarului!”
GSP.ro
PSD îl somează pe Ilie Bolojan să discute cu fermierii: „Domnule Bolojan, dialogul cu reprezentanții fermierilor este singura soluție pentru a opri escaladarea conflictului!”. Nu doar să luați act formal de revendicări prin hârtii
Gandul
Băieții Mădălinei Apostol, răpuși de durere la priveghi! Mama iubitei lui Nick Rădoi și-a făcut apariția în baston
Cancan
Adevărul despre Tavi Popescu la FCSB. A consumat gaz ilariant, a fost acoperit de club și îndepărtat din acest motiv? EXCLUSIV
Prosport
PISA 2025, cronica unui dezastru anunțat. Cum explică o profesoară de Limba Română analfabetismul funcțional al elevilor români: „Suferă de lene cognitivă, gândesc șablonizat și le place”
Libertatea
Primele declarații ale lui Nick Rădoi după ce a revenit în România pentru funeraliile Mădălinei Apostol: „Ea suferea foarte mult”
CSID
Poliția Rutieră prezintă rutele blocate de protestul fermierilor din București. Piața Victoriei, în continuare blocată
Promotor
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia