Mircea Stoenescu a dat declaraţii procurorilor anticorupţie

Fostul preşedinte executiv de la Dinamo, Mircea Stoenescu, s-a prezentat din nou, joi, la Direcţia Naţională Anticorupţie, unde a dat o declaraţie în dosarul în care este cercetat alături de alţi oameni din fotbal.

2 afișări
Imaginea articolului Mircea Stoenescu a dat declaraţii procurorilor anticorupţie

Mircea Stoenescu a dat declaraţii procurorilor anticorupţie

Stoenescu a ajuns la DNA în jurul orei 10:30, iar la ieşire, o oră mai târziu, nu a făcut nicio declaraţie.

În schimb, avocatul său, Viorel Spânu, a confirmat presei faptul că fostul director a venit pentru a da declaraţii. Avocatul a precizat că, în aceeaşi zi, a dat procurorilor fişa postului şi un proces-verbal încheiat cu mai mulţi ani în urmă.

Stoenescu a mai fost la DNA în 24 ianuarie. Atunci, avocatul explica faptul că Stoenescu a fost chemat în legătură cu o problemă legată de Paul Codrea. Spânu adăuga că, în camera procurorului, anchetatorul i-a spus clientului său că este cercetat în legătură cu transferul jucătorului de fotbal Paul Codrea, precizându-i acestuia să aducă pentru termenul de audiere viitor documente care să-i ateste nevinovăţia, cum ar fi fişa postului.

Avocatul a relatat că Stoenescu a spus anchetatorului că nu a făcut decât să îndeplinească o hotărâre a Consiliului de Administraţie, dată în 1999.

Stoenescu este cercetat, alături de Ioan Becali - fost impresar, Victor Becali - impresar, Gheorghe Copos - acţionar majoritar FC Rapid Bucureşti, Sică Puşcoci - avocat, Mihai Stoica - fost director al clubului de fotbal Oţelul Galaţi, actual preşedinte la Unirea Urziceni, Cristian Borcea - preşedintele executiv al FC Dinamo, Jean Pădureanu - preşedinte al clubului de fotbal Gloria Bistriţa, Mircea Stoenescu - fost preşedinte la Dinamo, Gheorghe Popescu - fost impresar şi Gheorghe Neţoiu - fost acţionar la FC Dinamo pentru înşelăciune, evaziune fiscală şi spălare de bani.

 

 

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici