Video Violator în serie prins de poliţiştii bucureşteni

Un violator în serie a fost prins, luni seara, de poliţiştii bucureşteni, bărbatul fiind reţinut după ce au fost probate cinci dintre faptele sale şi s-a constatat că acesta fusese eliberat din închisoare înainte de termen, el mai mai având de executat aproape doi ani de închisoare pentru tâlhărie.

4 afișări

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, comisarul Christian Ciocan, a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, că poliţiştii de la Secţiile 7 şi 8 şi cei de la Serviciul Investigaţii Criminale, din Capitală, au început investigaţiile după ce, în ultima lună, au fost primite mai multe plângeri de la victime ale violurilor.

"Bărbatul intra după femei în scara blocului sau în lift, le ameninţa cu un cuţit, le lua banii sau bunurile de valoare, apoi le viola sau le supunea la perversiuni sexule. Deja au fost probate cinci dintre faptele sale, victimele au între 16 şi 19 ani. Este audiat în continuare de poliţiştii bucureşteni pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale", a explicat comisarul Christian Ciocan.

Poliţiştii l-au identificat pe autorul acestor fapte - Ionuţ Cătălin Stan (23 de ani), eliberat din închisoare cu 600 de zile înainte de termen, condamnat pentru tâlhărie.

Bărbatul a fost reţinut şi este audiat la sediul Poliţiei Capitalei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici