O minune ascunsă sub suprafața Pământului a ieșit la iveală lângă Stonehenge, dezvăluind o poveste despre ingeniozitatea antică care i-a surprins pe arheologi, potrivit Express. Arheologii au făcut descoperirea remarcabilă la sit-ul neolitic Durrington Walls, aflat la nord de emblematicul Stonehenge.
Primele cercetări au fost făcute în 2020, iar de atunci experții au săpat și au scos la lumină 16 gropi masive care formează un cerc cu o lățime de peste 1,25 mile. Cercetătorii au stabilit că gropile au fost realizate de oamenii antici, probabil în aceeași perioadă, în anul 2480 î.Hr.
Șantierul a atras atenția generală, iar specialiștii vorbesc despre descoperiri „fără precedent”.
„Lucrările recente confirmă faptul că cercul de puțuri care înconjoară Durrington Walls este fără precedent în Regatul Unit. Aceste gropi nu au fost pur și simplu săpate și abandonate, ele făceau parte dintr-un peisaj structurat, monumental, care vorbește despre complexitatea și sofisticarea societății neolitice”, a explicat Vince Gaffney, profesor și arheolog principal de la Universitatea din Bradford.
Tehnicile avansate au dezvăluit că gropile au fost săpate într-o perioadă scurtă de timp. Rezultatele au arătat că gropile au fost săpate de oameni în perioada neolitică târzie, cam în aceeași perioadă în care a fost construit obiectivul Durrington Walls.
Amploarea și precizia cu care au fost realizate gropile i-au uimit pe arheologi.
„Îndemânarea și efortul care necesare nu doar pentru a săpa gropile, ci și pentru a le plasa atât de precis în peisaj sunt o minune. Având în vedere că gropile sunt răspândite pe o distanță atât de mare, faptul că sunt situate într-un model circular aproape perfect este remarcabil”, a spus Richard Bates, profesor la St Andrews.
Gropile ar fi putut avea un rol ceremonial. Concluzia cercetătorilor este că descoperire revoluționară demonstrează complexitatea societății neolitice, care a avut incredibilele realizări de inginerie.