Actorul de origine română Sebastian Stan s-a despărţit de iubita lui, Dianna Agron

Actorul de origine română Sebastian Stan, care s-a remarcat în câteva producţii hollywoodiene de succes, precum "Lebăda neagră", "Rachel se mărită" şi "Căpitanul America: Primul Răzbunător", s-a despărţit de iubita sa Dianna Agron, un star al serialului muzical "Glee".

935 afișări
Imaginea articolului Actorul de origine română Sebastian Stan s-a despărţit de iubita lui, Dianna Agron

Actorul de origine română Sebastian Stan s-a despărţit de iubita lui, Dianna Agron (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Potrivit nypost.com, Dianna Agron a declarat că programul de lucru foarte aglomerat al iubitului ei a fost motivul care a condus la această despărţire. Potrivit altor surse, însă, gelozia puternică a starletei americane a cauzat despărţirea cuplului, informează contactmusic.com.

Cei doi tineri actori au apărut pentru prima dată împreună în public, în iunie 2010, dar au confirmat oficial că alcătuiesc un cuplu abia în vara anului 2011.

După o relaţie care a durat câteva luni, un prieten al cuplului a declarat pentru New York Post că în timp ce Dianna Agron era foarte ocupată cu filmările pentru serialul muzical "Glee", turnat la Los Angeles, Sebastian Stan îşi dorea să călătorească în lumea întreagă, cauzând astfel tensiuni între cei doi iubiţi.

"Relaţiile la distanţă nu prea rezistă în timp. Însă Dianna va veni la New York pentru a-şi petrece Crăciunul cu mama ei şi, astfel, este posibil ca ei doi să se împace", a declarat o altă sursă.

Potrivit publicaţieiu US Magazine, care citează o altă sursă, starleta americană era întotdeauna "extrem de geloasă" pe orice femeie care se apropia prea mult de iubitul ei.

Născut în 1983, la Constanţa, Sebastian Stan este cunoscut pentru rolurile Prince Jack Benjamin din producţia de televiziune "Kings" şi Carter Baizen din serialul TV "Gossip Girl". A mai avut apariţii în filme precum "Uşi roşii/ Red Doors", "Arhitectul/ The Architect", "Conjuraţia tăcerii/ The Covenant", "Educaţia lui Charlie Banks/ The Education of Charlie Banks", "Rachel se mărită/ Rachel Getting Married", "Teleportaţi în adolescenţă/ Hot Tub Time Machine".

Actorul a putut fi văzut recent pe marile ecrane în drama "Lebăda neagră/ Black Swan", regizată de Darren Aronofsky, în care a jucat alături de Natalie Portman, Mila Kunis şi Vincent Cassel, dar şi în SF-ul "Căpitanul America: Primul Răzbunător", lansat pe marile ecrane în 2011. Sebastian Stan va juca în 2012 într-un film inspirat de piesa de teatru "A View From The Bridge" a dramaturgului american Arthur Miller.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici