Adele a fost desemnată cântăreaţa cel mai frecvent ascultată la birou

Artista britanică Adele a fost desemnată, în urma unui sondaj efectuat de serviciul de streaming online Spotify, cântăreaţa ale cărei piese sunt cel mai frecvent ascultate la birou.

126 afișări
Imaginea articolului Adele a fost desemnată cântăreaţa cel mai frecvent ascultată la birou

Adele (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)

Serviciul de streaming online Spotify a efectuat un sondaj pentru a afla ce muzică ascultă angajaţii în timp ce lucrează. Potrivit rezultatelor, două persoane din trei ascultă muzică şi o treime dintre persoanele intervievate sunt de părere că acest obicei îi ajută să fie mai productivi, conform lefigaro.fr.

Conform sondajului, abonaţii Spotify ascultă în cea mai mare parte a timpului muzică pop şi folk. În ceea ce priveşte clasamentul celor mai ascultaţi muzicieni la birou, cântăreaţa Adele ocupă primul loc (16%), urmată de trupa rock Arctic Monkeys (14%) şi de formaţia Mumford & Sons (13%).

Un procent considerabil dintre persoanele intervievate (36%) au afirmat că muzica îi ajută să lucreze, iar 20% ascultă muzică la serviciu pentru a nu se plictisi.

Totodată, Spotify a realizat playlist-ul ideal de ascultat la serviciu, care include, printre altele, melodia "Get Lucky" a grupului electro Daft Punk şi "In Love", interpretată de Beyoncé.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici