Amantele secrete ale preoţilor italieni i-au cerut papei să anuleze regula celibatului

Un număr de 40 de femei italiene care au întreţinut relaţii sexuale cu călugări sau preoţii romano-catolici i-au adresat papei Benedict al XVI-lea o scrisoare fără precedent în care i-au cerut să anuleze regula celibatului pentru preoţii italieni, informează guardian.co.uk.

81 afișări
Imaginea articolului Amantele secrete ale preoţilor italieni i-au cerut papei să anuleze regula celibatului

Amantele secrete ale preoţilor italieni i-au cerut papei să anuleze regula celibatului (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

În această scrisoare se afirmă că preoţii catolici "au nevoie să trăiască alături de celelalte fiinţe umane, să experimenteze sentimente, să iubească şi să fie iubiţi".

Amantele preoţilor italieni au pledat, totodată, pentru ca societatea să le privească cu înţelegere pe acelea "care au trăit în secret acele puţine momente pe care preoţii le-au oferit şi care au trăit zilnic cu teamă, dubii şi nesiguranţă".

Această chestiune a fost readusă pe agenda Vaticanului în luna martie, când unul dintre consilierii papei Benedict al XVI-lea, cardinalul Christoph Schönborn, arhiepiscopul Vienei, a declarat că abolirea regulei celibatului ar putea stopa abuzurile sexuale comise de preoţi, afirmaţie pe care a retras-o la puţin timp după ce suveranul pontif a vorbit în public despre "principiul celibatului sfânt".

Semnatarele au declarat că au decis să redacteze această scrisoare publică după ce au ascultat retractarea cardinalului Christoph Schönborn, spunând că aceasta a fost o afirmaţie despre "sfinţenia unui lucru care nu este sfânt", fiind o regulă inventată de către oameni. Există multe dovezi despre existenţa preoţilor căsătoriţi în primele secole ale creştinismului. În zilele noastre, preoţii greco-catolici se pot căsători, la fel ca aceia care au fost căsătoriţi înainte de a se converti de la anglicanism la romano-catolicism.

Una dintre autoare, Stefania Salomone, în vârstă de 42 de ani, a declarat că mesajul către papă a fost semnat de 40 de femei înregistrate pe un forum online asociat cu site-ul publicaţiei Il Dialogo. Ţinând cont însă de sensibilitatea acestei chestiuni, doar trei dintre ele s-au semnat cu numele lor adevărate.

Deşi scrisoarea a fost postată pe internet pe data de 28 martie, ea a fost adusă în atenţia presei internaţionale abia miercuri, de către agenţia online globalPost.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici