Angelina Jolie: Experienţa de regizor este pasionantă

Actriţa Angelina Jolie a declarat, după ce a încheiat filmările la primul lungmetraj regizat de ea, că experienţa din spatele camerei de filmat este una "pasionantă" şi că aşteaptă cu emoţie întoarcerea de cealaltă parte a obiectivului.

114 afișări
Imaginea articolului Angelina Jolie: Experienţa de regizor este pasionantă

Angelina Jolie: Experienţa de regizor este pasionantă (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Cred că noi, actorii, pentru că trăim în lumea personajelor de film, suntem puţin mai izolaţi", a spus actriţa jurnaliştilor de la Paris, la încheierea filmărilor care au loc în Bosnia.

"A fost amuzant să fac parte din echipa de filmare şi să particip la toate procesele realizării filmului. Lucrul acesta mi s-a părut pasionant. A fost interesant să văd cum actorii joacă altfel decât aş fi putut juca eu şi să văd un rezultat mai bun decât mi-aş fi imaginat", a mărturisit actriţa în vârstă de 35 de ani.

Angelina Jolie a mers la Paris pentru a promova cel mai recent film al său, "The Tourist", în care apare alături de Johnny Depp.

Filmul regizat de Angelina Jolie spune povestea de dragoste dintre un etnic sârb şi o musulmană, în timpul războiului din Bosnia (1992 - 1995). Jolie nu a dorit să dea mai multe detalii despre filmul care a iscat controverse în Bosnia, după ce presa locală a scris că eroina peliculei s-ar fi îndrăgostit de violatorul ei.

După ce a întâmpinat probleme în ceea ce priveşte obţinerea permisului pentru filmare în Bosnia, Jolie a trimis autorităţilor locale scenariul, pentru a pune capăt zvonurile din presă. Filmările au avut loc, în mare parte, în Ungaria, în octombrie.

"Am terminat filmările. Vom începe montajul în ianuarie", a mai spus actriţa. "Sunt fericită că am colaborat cu actori foarte talentaţi. Detest să le montez talentul şi munca", a mai spus ea.

Jolie a declarat că a fost influenţată de mai mulţi regizori cu care a colaborat, precum Clint Eastwood, Michael Winterbottom şi Robert De Niro. Vedeta - mamă a şase copii, pe care îi creşte împreună cu partenerul său de viaţă, Brad Pitt - a spus că, pentru ea, cel mai greu este să găsească un rol care să i se potrivească. Actriţa, care primeşte, în medie, zece milioane de dolari pe rol, s-a descris ca fiind, în prezent, "şomeră".

"Vreau să ajung acasă, unde am o grămadă de lucruri de făcut", a spus ea, menţionând că îşi doreşte să primească roluri "dificile sau cu semnificaţie personală". "Nu am făcut niciodată ceva doar pentru a avea succes de box office. Am avut şansa de a avea o carieră chiar şi cu filmele care nu s-au vândut foarte bine", a spus ea, admiţând că anumite pelicule, precum "Speranţa moare ultima/ A mighty heart", despre uciderea jurnalistului Daniel Pearl, au fost eşecuri financiare. "Realizăm proiecte la care ţinem, fiind conştienţi că puţini oameni vor să stea două ore să vadă poveşti teribile. Emoţional, este foarte greu", a spus ea.

De asemenea, actriţa a mărturisit că s-a surprins pe ea însăşi cât de bine s-a adaptat la viaţa de familie, fiind o fiinţă mai degrabă solitară. "La un moment dat, te dai bătut. Nu mai poţi face baie singur, când toată lumea vine în baie după tine", a spus ea.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici