Au fost puse în vânzare biletele pentru NEVERSEA, cel mai mare festival de pe plajă din Europa. La ce preţ se pot cumpăra

Organizatorii Neversea au pus în vânzare, de marţi, biletele de o zi pentru cel mai mare festival de pe plajă din Europa, fiind făcut public şi programul zilnic. Între cei care vor urca pe scenă se află cei mai buni artişti ai momentului, între care şi Armin van Buuren sau John Newman.

3029 afișări
Imaginea articolului Au fost puse în vânzare biletele pentru NEVERSEA, cel mai mare festival de pe plajă din Europa. La ce preţ se pot cumpăra

Au fost puse în vânzare biletele pentru NEVERSEA, cel mai mare festival de pe plajă din Europa

Pe cele şapte scene ce vor fi amenajate în perimetrul Festivalului Neversea vor concerta, între alţii, The Script, Scooter, John Newman, Armin Van Buuren, Hardwell, Alan Walker, Steve Angello, Jonas Blue, Steve Aoki, Redfoo, Nina Kraviz, Pendulum şi Jamie Jones.

Organizatorii festivalului au făcut public, marţi, programul pe zile al festivalului, dar şi o parte din artiştii anunţaţi deja, ce vor concerta pe cele şapte scene.

Astfel, joi, 5 iulie, vor concerta Hardwell, Alan Walker, GTA, Yellow Claw, Modestep, NGHTMRE, Satra B.E.N.Z., DOC, Acid Pauli, Blond:ish, El Mundo, Nightmares on Wax şi mulţi alţii.

TITLURILE ZILEI

Vineri, 6 iulie, va veni rândul lui Steve Angello, Galantis, Jonas Blue, Kungs, Redfoo, Nina Kraviz, Lucy, Mumdance, DJ Premier, Pendulum DJ Set, Rusko, Deliric&Silent Strike, Claptone, Lum, NU, Rampue, Yokoo şi mulţi alţii.

Între cei care vor vor concerta sâmbătă se numără Armin van Buuren, John Newman, Sunnery James & Ryan Marciano, Tujamo, AME, Priku, Sit, Charlie, Premiesku, Sublee, Camo&Krooked, Chase&Status DJ Set, Dope D.O.D, Macanache, Paraziţii, Christian Loffler, Jan Blomquist & Band, Marwan, în timp ce duminică, 8 iulie, vor urca pe scenă The Script, Axwell&Ingrosso, Steve Aoki, Subcarpaţi, Scooter, W&W, Jamie Jones, Eats Everything, Dan Andrei, Emi, Kozo, VincentIulian, Dub FX, Noisia DJ Set, Culese din Cartier, Grasu XXL, Begun, Black Coffe, Satori Live, Stavroz Live şi mulţi alţii.

„Programul este parţial şi poate suferi modificări”, au arătat organizatorii.

De asemenea, aceştia au mai anunţat că începând de marţi, de la ora 14.00, se pot achiziţiona bilete de o zi.

Pentru zilele de joi şi vineri, fanii festivalului pot cumpăra biletele de o zi la preţul promoţional de 225 de lei plus taxe. Preţul final al acestora va fi de 250 de lei plus taxe. Pentru zilele de sâmbătă şi duminică, preţul biletului este de 250 de lei plus taxe, preţul final al acestuia fiind de 275 de lei plus taxe.

Neversea 2018 va avea loc în perioada 5-8 iulie, la Constanţa. Timp de patru zile şi patru nopţi, fanii festivalului vor avea parte de cele mai intense apusuri şi răsărituri de soare acompaniate de muzica valurilor Mării Negre dar şi de muzica celor mai buni artişti ai lumii.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici