Avril Lavigne s-a logodit cu Chad Kroeger, solistul trupei Nickelback

Cântăreaţa canadiană Avril Lavigne s-a logodit cu compatriotul ei Chad Kroeger, solistul trupei Nickelback, după o relaţie discretă care a început în urmă cu şase luni.

1307 afișări
Imaginea articolului Avril Lavigne s-a logodit cu Chad Kroeger, solistul trupei Nickelback

Avril Lavigne s-a logodit cu Chad Kroeger, solistul trupei Nickelback (Imagine:Mediafax Foto/AFP)

Relaţia dintre Avril Lavigne şi Chad Kroeger a fost atât de discretă, încât foarte puţine persoane erau la curent cu faptul că cei doi muzicieni formează un cuplu. După ce au petrecut ultimele şase luni împreună, rockerii canadieni s-au logodit şi urmează să se căsătorească, a anunţat agentul de presă al cântăreţei, conform ediţiei electronice a revistei People

Avril Lavigne, în vârstă de 27 de ani, şi Chad Kroeger, în vârstă de 37 de ani, s-au împrietenit în luna februarie, când au compus împreună o piesă ce urmează să apară pe cel de-al cincilea album de studio al cântăreţei.

"Între ei s-a înfiripat o frumoasă poveste de dragoste în acea perioadă, pe care au petrecut-o compunând muzică împreună", a declarat un prieten al cântăreţei Avril Lavigne.

Chad Kroeger a cerut-o în căsătorie pe Avril Lavigne pe 8 august şi i-a oferit un inel de logodnă cu un diamant de 14 carate.

Aceasta va fi prima căsătorie pentru Chad Kroeger şi cea de-a doua pentru Avril Lavigne, care a divorţat, în 2009, de Deryck Whibley, solistul trupei Sum 41. Ea a avut apoi o relaţie cu Brody Jenner.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici