BBC admite că a promovat exagerat lansarea unui album al formaţiei U2

Reprezentanţii BBC au declarat că au încălcat regulamentul intern al companiei în promovarea exagerată a celui mai recent album al formaţiei U2, "No Line on the Horizon", şi modificarea logo-ului în "U2=BBC", informează Media Guardian.

47 afișări
Imaginea articolului BBC admite că a promovat exagerat lansarea unui album al formaţiei U2

BBC admite că a promovat exagerat lansarea unui album al formaţiei U2 (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Reprezentanţii departamentului de plângeri editoriale au declarat că materialele despre evenimentele care au marcat lansarea albumului U2, anul trecut, printre care s-a numărat şi un concert pe acoperişul clădirii BBC, au încălcat regulamentul editorial, printr-o proeminenţă excesivă.

În raportul departamentului se mai precizează că sloganul "U2=BBC" a fost nepotrivit, dând impresia unei reclame. De asemnea, a mai fost caracterizată drept nepotrivită precizarea că BBC ar fi "parte din lansarea noului album" făcută de Zane Lowe într-un interviu cu Bono, solistul U2, difuzat de BBC Radio .

Criticii corporaţiei s-au plâns, în momentul lansării albumului, în februarie 2009, că BBC face publicitate gratuită formaţiei U2, la televiziune, radio şi online, în timp ce acest gen de promovare ar fi constat câteva milioane de lire sterline.

Organizaţia radiourilor comerciale britanice, RadioCenter, a făcut chiar o plângere oficială în acest sens. Totodată, parlamentarul conservator Nigel Evans a declarat că "acest tip de publicitate nu poate fi cuantificată în bani". "De ce ar trebui să suporte contribuabilii costurile publicităţii pentru U2?" se întreba Evans.

Şi plângerile despre emisiunea DJ-ului Jo Whiley de la Radio 1 ori materialele apărute pe BBC News Online pe tema concertului U2 de pe acoperişul clădirii BBC au fost considerate întemeiate.

Reprezentanţii departamentului de plângeri editoriale au declarat că observaţiile lor au fost discutate în şedinţele de redacţie de la Radio 1 şi de la postul 1Xtra.

"În plus, conducerea Radio 1 le-a amintit producătorilor executivi şi prezentatorilor de problemele pe care le ridică proeminenţa nejustificată a unor subiecte precum şi de diferenţa dintre relatările informative despre un nou material artistic şi promovarea comercială", au mai declarat reprezentanţii departamentului de plângeri editoriale.

"Managementul departamentului BBC de marketing, comunicare şi audienţe (responsabil pentru logoul «U2=BBC») le-a amintit angajaţilor că trebuie să consulte din timp echipa responsabilă de aplicarea politicilor editoriale pentru a cere sfaturi în privinţa unor subiecte delicate aşa cum este publicitatea. O sesiune despre colaborarea cu terţe părţi va fi inclusă în programul de pregătire a angajaţilor de la departamentul marketing, comunicare şi audienţe", au mai spus ei.

"Am luat în consideraţie observaţiile şi vom ţine seamă de ele în viitor", a declarat un purtător de cuvânt al BBC.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici