Beyonce s-a căsătorit cu Jay-Z

Cântăreţii americani Beyonce Knowles şi Jay-Z s-au căsătorit, vineri, la New York, în cadrul unei ceremonii private, potrivit revistei americane People.

217 afișări
Imaginea articolului Beyonce s-a căsătorit cu Jay-Z

Beyonce s-a căsătorit cu Jay-Z (Imagine: Mediafax Foto)

Potrivit revistei People, care citează o sursă apropiată cuplului, ceremonia a avut loc "vineri seara. Jay a dorit ca (ceremonia, n.r.) să fie o afacere privată - doar pentru prieteni şi familie".

Purtătorii de cuvânt ai celor doi cântăreţi nu au putut confirma informaţia.

Sursa a mai adăugat că ceremonia a fost urmată de o petrecere care a avut loc în apartamentul pe care rapper-ul îl deţine la New York. Printre oaspeţi s-au numărat mama lui Beyonce, Tina Knowles, tatăl şi managerul său, Mathew, sora ei, Solange, fostele sale colege de la Destiny's Child, Kelly Rowland şi Michelle Williams, şi prietena sa, actriţa Gwyneth Paltrow.

Ştirea despre nunta celor două staruri a atras, vineri, o mulţime de reporteri pe strada unde se află apartamentul lui Jay-Z. Foarte multe maşini luxoase s-au perindat la garajul rapper-ului, vineri după amiază, şi o mulţime de oameni ce purtau uniforme de chelneri au sosit cu multe cutii. Pe acoperişul clădirii unde se află apartamentul a fost zărit un cort de petrecere.

Marţi, revista People informa că celebrul cuplu a obţinut o autorizaţie de căsătorie în Scarsdale Village, New York, valabilă două luni.

Celebrul blogger Perez Hilton a alimentat speculaţiile cu privire la eventuala nuntă postând, vineri dimineaţă, pe site-ul său adresa apartamentului în care locuieşte Jay-Z.

Fosta membră a trupei Destiny's Child şi rapper-ul Jay-Z au de şase ani o relaţie pe care au ţinut-o departe de lumina reflectoarelor.

Jay-Z, pe numele său real Shawn Carter, în vârstă de 38 de ani, este, potrivit publicaţiei Forbes, cel mai bogat artist hip-hop din lume. Rapper-ul este pe punctul de a încheia un contract în valoare de 150 de milioane de dolari cu Live Nation, una dintre cele mai mari companii organizatoare de evenimente artistice din lume, potrivit publicaţiei New York Times.

Beyonce se află într-un punct culminant al carierei sale. În ultimii patru ani, cântăreaţa a fost implicată şi în producţii cinematografice. În decembrie 2006, a fost lansat filmul "Dreamgirls", în care ea a jucat alături de actorii Eddie Murphy şi Jamie Foxx şi pentru care a obţinut o nominalizare la premiile Globul de Aur.

În septembrie 2006, cântăreaţa şi-a lansat cel de-al doilea album solo, "B'Day". Beyonce a concertat în România în toamna anului trecut, în cadrul turneului internaţional de promovare a acestui album.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici