Prima pagină » Sport » Jay-Z va fi cap de afiș al spectacolului din pauza Super Bowl 2027

Jay-Z va fi cap de afiș al spectacolului din pauza Super Bowl 2027

Rapperul american Jay-Z, laureat a 25 de premii Grammy, va susține spectacolul principal din pauza Super Bowl LXI, finala Ligii Naționale de Fotbal American din SUA (NFL), programat pentru 14 februarie 2027, pe stadionul SoFi din Inglewood, California.
Jay-Z va fi cap de afiș al spectacolului din pauza Super Bowl 2027
sursă foto: ABACAPRESS.COM
Petre Apostol
27 oct. 2026, 07:18, Sport

Anunțul a fost făcut luni noapte, în timpul transmisiunii meciului de fotbal american dintre Dallas Cowboys și Philadelphia Eagles, difuzat de ESPN. Jay-Z va trece astfel de la rolul de producător la cel de interpret principal al spectacolului din pauza finalei NFL.

Desemnarea artistului a fost anunțată de Roc Nation, NFL și Apple Music printr-un videoclip alb-negru în care Jay-Z apare pe stadion, pe fundalul piesei „Public Service Announcement (Interlude)”, lansată în 2003 pe albumul „The Black Album”.

O posibilă apariție a lui Beyoncé, soția rapperului, se numără printre principalele scenarii discutate de fani, însă participarea sa nu a fost confirmată. Beyoncé a fost cap de afiș al spectacolului din pauza Super Bowl XLVII, în 2013, și a revenit ca invitată specială la ediția din 2016. După aparițiile recente ale lui Dr. Dre și Snoop Dogg alături de Jay-Z, cei doi artiști sunt, de asemenea, menționați printre posibilii invitați ai spectacolului din 2027.

Parteneriat din 2019

Jay-Z, al cărui nume real este Shawn Carter, colaborează cu NFL prin intermediul companiei Roc Nation din 2019. Parteneriatul a inclus producția spectacolului din pauza Super Bowl, compania implicându-se în organizarea acestuia începând din 2020.

De atunci, printre artiștii principali ai evenimentului s-au numărat Shakira și Jennifer Lopez, The Weeknd, Rihanna, Usher, Kendrick Lamar și Bad Bunny. Ediția din 2026 l-a avut în prim-plan pe Bad Bunny, cu apariții speciale ale cântăreților Lady Gaga și Ricky Martin.

Carter a primit șase nominalizări consecutive la premiile Emmy în calitate de producător executiv al spectacolului din pauza Super Bowl, la categoria dedicată programelor de divertisment transmise în direct. A câștigat premiul pentru edițiile din 2022, care a reunit mai mulți reprezentanți ai hip-hopului american, și din 2025, cu Bad Bunny în rol principal. În 2023, a obținut un al treilea premiu Emmy pentru regia spectacolului susținut de Rihanna.

Super Bowl LXI va marca a doua vizită a finalei NFL pe stadionul SoFi, după ediția din 2022, la care au participat Dr. Dre și Snoop Dogg.

Recomandarea video