Bonnie Tyler cântă la Bucureşti pe 8 decembrie - VIDEO

Cântăreaţa britanică Bonnie Tyler va susţine un concert la Sala Palatului din Bucureşti pe 8 decembrie, informează un comunicat al organizatorilor, Project Events.

370 afișări
Imaginea articolului Bonnie Tyler cântă la Bucureşti pe 8 decembrie - VIDEO

Bonnie Tyler cântă la Bucureşti pe 8 decembrie (Imagine: Hepta)

Bonnie Tyler (născută Gaynor Hopkins Sullivan, pe 8 iunie 1951) este o cântăreaţă galeză, cunoscută pe plan mondial datorită hiturilor sale din anii 1970 şi 1980 "It's a Heartache", "Holding Out for a Hero" şi "Total Eclipse of the Heart".

Artista s-a născut într-un orăşel galez de lângă Swansea. Gaynor nota versurile cântecelor pe care tatăl său le înregistra pe magnetofon, apoi stătea în faţa oglinzii şi le cânta pe cele care îi plăceau cel mai mult. Într-o noapte, vânătorul de talente de la Chappell Music, Roger Bell, a văzut prestaţia de pe scenă a viitoarei artiste şi a plecat direct la Londra pentru a le spune producătorilor şi compozitorilor Ronnie Scott şi Steve Wolve despre vocea fantastică pe care o descoperise în Swansea. A fost realizat un demo, s-au semnat contractele şi artista a primit un nou nume - Bonnie Tyler.

În anul 1976, Tyler a fost supusă unei operaţii pe corzile vocale, în urma căreia ar fi trebuit să-i fie înlăturaţi câţiva noduli. Succesul operaţiei a fost parţial, pentru că după intervenţia chirurgului, artista a căpătat o răguşeală în voce, care avea să-i aducă însă un succes nesperat.

Albumul de debut al lui Tyler, "The World Starts Tonight", s-a bucurat de aprecierea criticilor, asigurându-i o reputaţie solidă. Single-ul "It's a Heartache" a fost unul dintre cele mai mari hituri ale anului 1978.

Doi ani mai târziu, cariera lui Bonnie Tyler înregistrează un nou mare succes cu piesa "Total Eclipse of the Heart", care a ajuns pe locul I atât în Marea Britanie, cât şi în Statele Unite ale Americii.

Vedeta deţine numeroase premii, nominalizări la Grammy şi discuri de platină.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici