Britney Spears lucrează la un nou album

Britney Spears lucrează la un nou album, potrivit casei sale de discuri, care a anunţat că artista se străduieşte astfel să treacă peste o perioadă neplăcută din viaţa ei, plină de probleme profesionale şi personale.

14 afișări
Imaginea articolului Britney Spears lucrează la un nou album

Britney Spears lucrează la un nou album

Artista lucrează în prezent cu casa de discuri Jive Records, reprezentanţii acesteia declarând într-un comunicat că vedeta pop cu cel mai mare succes în anii 2000 "îşi va petrece vara în studioul de înregistrări, lucrând la un nou album. Lucrează cu o echipă de producători şi compozitori celebri şi suntem foarte încântaţi de ceea ce a făcut până acum. Până în acest moment, nu a fost confirmată o dată a lansării albumului".

Cel mai recent album al lui Britney Spears, "Blackout", lansat în toamna lui 2007, a fost întâmpinat cu descrieri variate, de la "triumfal" la "groaznic", majoritatea criticilor fiind pozitive. Albumul a ieşit din topuri într-un timp foarte scurt.

Cântăreaţa s-a confruntat în ultimul an cu foarte multe probleme judiciare, sentimentale şi emoţionale, autorităţile fiind nevoite să o plaseze sub curatela tatălui său, măsură care se va menţine până pe 31 iulie. Acest tip de procedură are loc atunci când un tribunal stabileşte că un individ major nu este capabil să se îngrijească singur. Din cauza problemelor personale, Spears a fost internată de două ori în decurs de o lună, în ianuarie, în secţia de psihiatrie a spitalului UCLA din Los Angeles.

După plasarea sub curatela tatălui, Spears a pierdut şi dreptul de a-şi vizita copiii, însă, la sfârşitul lunii februarie, decizia a fost reanalizată, aceasta primind permisiunea de a-şi vedea fiii în prezenţa unei terţe persoane. Recent, Spears a obţinut dreptul de a petrece câteva nopţi pe lună cu copiii.

Spears, în vârstă de 26 de ani, a pierdut tutela copiilor, Sean Preston, în vârstă de doi ani şi jumătate, şi Jayden James, în vârstă de un an şi jumătate, în favoarea fostului soţ, Kevin Federline, în vârstă de 30 de ani, pe 1 octombrie 2007.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici