Câinele balerin. Cum dansează un patruped cu noile sale încălţări - VIDEO AMUZANT

Un patruped a ajuns vedetă pe internet datorită unui videoclip postat de către stăpânul său, în care animalul dansează destul de graţios în noile sale încălţări. Câinele Barkley se comportă la fel ca un balerin experimentat, reuşind să ducă la bun sfârşit un dans.

4375 afișări
Imaginea articolului Câinele balerin. Cum dansează un patruped cu noile sale încălţări - VIDEO AMUZANT

Câinele balerin. Cum dansează un patruped cu noile sale încălţări

Proprietarul lui Barkley îi achiziţionase recent animalului o pereche de încălţăminte specială pe care o poate folosi atunci când este scos la plimbare. Ghetuţele dintr-un material negru au scopul de a proteja picioarele animalului de chimicalele şi sarea împrăştiate pe trotuare iarna, însă o mică probă a încălţărilor în casă a scos la iveală un talent nebănuit al patrupedului, scrie Daily Mail.

Pe ritmurile unei melodii câinele se dovedeşte a fi un dansator experimentat, ducând cu gândul la un adevărat balerin. Reuşind să îşi menţină echilibrul în doar trei picioare, Barkley duce la bun sfârşit un spectacol comic pentru orice privitor. 

Pe măsură ce dansează Barkley este răsplătit de stăpânul său cu morcovi aruncaţi pe podea, însă acest lucru nu îl opreşte pe animal să continue legănarea pe ritmurile melodiei. Dansul patrupedului durează aproximativ trei minute, considerat de stăpânul său un bun exerciţiu fizic pentru acesta. 

Proprietarul câinelui talentat susţine că este pentru prima dată când Barkley încalţă ghetele speciale, însă mărturiseşte că animalul alunecă destul de tare cu accesoriile sale prin casă, aşa că ar putea fi nevoit să renunţe la ele. "A fost nevoie de o singură plimbare afară pentru ca Barkley să se obişnuiască în noile sale încălţări", spune stăpânul lui Barkley la postarea video de pe Youtube.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici