Călătorie la marginea spaţiului într-o capsulă suspendată de un balon cu aer cald. Space Perspective a creat singura ”navă spaţială din lume” cu zero emisii de carbon

  • Compania Space Perspective, cu sediul în Florida, intenţionează să ducă pasagerii până la 100.000 de metri pentru aventuri suborbitale într-o capsulă presurizată suspendată de o versiune high-tech enormă a unui balon cu aer cald.
  • Noile imagini arată cel mai recent proiect de capsulă patentată pentru nava sa Spaceship Neptune.
  • Companie speră să îşi croiască o nişă ca fiind "singurul mod neutru din punct de vedere al emisiilor de carbon şi cu zero emisii" de a călători la marginea spaţiului.
1959 afișări
Imaginea articolului Călătorie la marginea spaţiului într-o capsulă suspendată de un balon cu aer cald. Space Perspective a creat singura ”navă spaţială din lume” cu zero emisii de carbon

Sursa foto: Twitter

Nava Spaceship Neptune are un interior spaţios, cu un design sferic al capsulei care oferă călătorilor mai mult loc, adăugând şi avantajul de siguranţă, de a fi optimă pentru rezistenţa la presiune. De asemenea, Space Lounge are scaunele sale adânc înclinate, iluminare ambientală şi barul bine aprovizionat.

Ferestrele cu strat reflectorizant, asemănătoare cu casca unui astronaut, sunt amplasate pentru a ajuta la menţinerea temperaturilor confortabile, în timp ce un nou sistem de control termic este în curs de brevetare.

Space Perspective a lucrat la acest design inedit împreună cu studioul londonez Of My Imagination (OMI). Priveliştile panoramice de 360 de grade oferite de ceea ce Space Perspective descrie ca fiind "cele mai mari ferestre patentate vreodată, care vor fi duse la marginea spaţiului" au fost dezvoltate de Dan Window, responsabil cu designul de experienţă al Spaceship Neptune, împreună cu designerul Isabella Trani.
 
Printre alte îmbunătăţiri se numără un con de stropire în curs de brevetare pentru o aterizare lină şi sigură în apă pe mare, potrivit CNN.
 
Balonul are aproximativ 18.000.000 de metri cubi atunci când este complet extins - deci suficient de mare pentru ca un stadion de fotbal să plutească în interiorul său.

Condiţiile de călătorie

Space Perspective îşi propune să înceapă să transporte grupuri de până la opt pasageri în zboruri de şase ore până la sfârşitul anului 2024.
 
Deoarece nu părăseşte gravitaţia Pământului, nu va fi necesară nicio pregătire de specialitate, iar călătorii vor putea să se plimbe în mediul capsulei. Compania susţine că procesul de îmbarcare va fi la fel de simplu ca cel al unui avion.
 
Călătoriile vor presupune o ascensiune uşoară de două ore deasupra a 99% din atmosfera terestră. Vor mai fi apoi alte două ore de relaxare pentru ca pasagerii să se bucure de priveliştea din cabină înainte ca nava spaţială să coboare timp de două ore spre ocean. Călătoria până la ţărm va fi finalizată cu vaporul.
 
Va exista Wi-Fi la bord, astfel încât călătorii să poată transmite în direct experienţa lor pentru cei de acasă şi vor exista şi camere de filmat la bord care vor documenta toată acţiunea. Imaginile din satelit şi camerele de 360 de grade vor permite, de asemenea, mărirea şi micşorarea vederii epice.
 
Biletele costă 125.000 de dolari de persoană, iar Space Perspective spune că a vândut deja aproape 900 de bilete. Acum se fac rezervări pentru 2025 şi anii următori, iar avansul de 1.000 de dolari este complet rambursabil în cazul în care această bulă spaţială se va sparge. De asemenea, clienţii pot plăti şi prin criptomonede.

Zero emisii de carbon

Cofondatorii Space Perspective, Jane Poynter şi Taber MacCallum, au proiectat anterior sistemele de aer, hrană şi apă pentru baza spaţială Biosphere 2, în care au locuit timp de doi ani.
 
Afirmaţiile companiei privind emisiile zero se bazează pe faptul că, în loc să folosească rachete de mare energie pentru a zbura în spaţiu, nava sa sfidează gravitaţia prin flotabilitate.
 
Deoarece heliul este în cantitate limitată şi este necesar pentru aplicaţii medicale critice, Spaceship Neptune foloseşte hidrogen. „Gazul de sustentaţie din interiorul balonului este mai uşor decât aerul şi îi permite lui Neptune să plutească deasupra atmosferei terestre ca un cub de gheaţă pe apă", precizează Space Perspective.
 
Nava spaţială este în întregime reutilizabilă, cu excepţia materialului care alcătuieşte pielea balonului, acesta va fi recuperat de către echipă la sfârşitul fiecărui zbor şi reciclat.
 
 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici