Canibalul din Mexic, practicant al vrăjitoriei

Mexicanul acuzat că şi-ar fi strangulat şi mutilat două dintre iubite, iar apoi le-ar fi mâncat este un bărbat cu un comportament deviant, dependent de cocaină şi de alcool, practicant al vrăjitoriei, pornografiei şi zoofiliei, relatează AFP, citând magistraţi.

1 afișare
Imaginea articolului Canibalul din Mexic, practicant al vrăjitoriei

Canibalul din Mexic, practicant al vrăjitoriei

Jose Luis Calva Zepeda, în vârstă de 40 de ani, nu a făcut încă vreo declaraţie oficială pentru că se află în spital, după ce a încercat să fugă, aruncându-se de la balconul apartamentului său, la sosirea poliţiştilor. Acesta a recunoscut însă că "a participat la fapte", potrivit procurorului Gustavo Salas.

O a treia crimă asupra unei tinere "îi va fi, probabil, atribuită în cazul anchetei în curs", a adăugat procurorul.

O fostă iubită a lui Zepeda - care s-a despărţit de acesta în luna iulie - l-a descris pe bărbat drept "gelos şi posesiv, care practica vrăjitoria şi urmărea multe filme pornografice şi cu un caracter zoofil". Bărbatul a cucerit-o după ce i-a scris mai multe poezii de dragoste, în care îi spunea că îngerii există şi că el este un înger care va avea grijă de ea.

Carnea, care urma să fie gătită în cuptor în apartamentul bărbatului, este de natură umană, însă analizele nu au stabilit încă dacă Zepeda a consumat din aceasta, potrivit expertului din Parchetul din Mexic, Rodolfo Rojo.

Zepeda, poreclit "poetul canibal" de presa maxicană, a fost arestat în data de 8 octombrie, în apartamentul său din centrul Mexicului. Un braţ şi un picior al fostei sale iubite Alejandra Galeana au fost descoperite în congelator, iar restul trupului se afla în dulap.

Zepeda se descria drept scriitor, poet şi dramaturg şi îşi câştiga existenţa din operele sale pe care le vindea pe stradă. Anchetatorii au descoperit în apartamentul său un roman neterminat intitulat "Instincte canibale", în care se prezintă un portret foarte asemănător cu cel al personajului Hannibal Lecter din "Tăcerea Mieilor", însă cu trăsături mexicane.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici