Carmen Harra crede că Monica Columbeanu va divorţa - VIDEO

Carmen Harra a prezis, sâmbătă, la "Happy Hour Special", divorţul Monicăi Columbeanu spunând că Irinel Comumbeanu este un factor extrem de puternic în viaţa Monicăi la ora asta, dar nu va fi singurul bărbat din viaţa ei.

1104 afișări
Imaginea articolului Carmen Harra crede că Monica Columbeanu va divorţa - VIDEO

Carmen Harra crede că Monica Columbeanu va divorţa (Imagine: ProTv)

Întrebată de Cătălin Măruţă dacă pentru Monica iubirea vieţii sale este Irinel Columbeanu, Carmen Harra a spus: ”Este un factor extrem de puternic în viaţa ei la ora asta, dar nu este singurul om din viaţa ei. O să mai aibă un soţ. La un moment dat, va exista acest divorţ şi din cauza lui, în special.”

Monica Columbeanu nu a negat această previziune, spunând că în ziua de azi divorţurile sunt ceva normal: “Nu mai e demult o surpriză pentru nimeni să divorţeze.”

În plus, Carmen Harra crede că divorţul soţilor Columbeanu nu va fi cu surle şi trâmbiţe, ci, dimpotrivă, unul liniştit, iar cei doi vor rămâne prieteni. La rândul ei, Monica Columbeanu a spus că ”la cât de specială e relaţia asta, nu avem cum să ne certăm vreodată”.

Despre relaţia cu Irinel Columbeanu, Carmen Harra spune că este una profundă, dar nu pasională. În faţa acestei decalarţii, Monica a mărturisit: ”Niciodată nu mi-a plăcut să mă îndrăgostesc, să-mi pierd capul. Am avut grijă să mă îndrăgostesc de cine trebuie”.

Analiza numerologică făcută de parapsihologul de la Hollywood pe baza zilei de naştere a Monicăi, 8 ianuarie 1987, a scos la iveală faptul că e scris în destinul ei să se căsătorească cu un bărbat mai în vârstă şi foarte bogat. Mai mult, crede Carmen Hara, Monica şi Irinel Columbeanu au o relaţie karmică şi s-au mai întâlnit şi în alte vieţi.

Carmen Harra a făcut previziuni referitoare şi la viitorul soţ al Monicăi. Conform acesteia, Monica se va recăsători cu un bărbat tânăr şi care nu are potenţialul material al actualului soţ. De asemenea Harra i-a prezis doamnei Columbeanu că este posibil să mai aducă pe lume încă doi copii, dintre care unul va fi sigur băiat, însă tatăl nu va fi Irinel.

 


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici