Cartoful, cel mai sigur aliment din meniu

Cartoful constituie cel mai sigur aliment din meniu, prezentând cele mai puţine probabilităţi de a provoca migrene, eczeme, oboseală sau sindromul colonului iritabil, potrivit rezultatelor unui studiu realizat în Marea Britanie.

2 afișări
Imaginea articolului Cartoful, cel mai sigur aliment din meniu

Cartoful, cel mai sigur aliment din meniu

La studiu au participat peste 8.000 de voluntari, care au efectuat teste de toleranţă la alimente. Doar 1% dintre participanţii la studiu au fost depistaţi ca fiind alergici la cartofi, informează dailymail.co.uk.

Pe lista celor mai sigure alimente au mai fost incluse grapefruit-ul, caisele, merele, orzul şi lămâile. Însă cartoful a câştigat detaşat.

Studiul a fost realizat de YorkTest, o firmă de depistare a alergiilor la alimente.

Purtătorul de cuvânt al firmei, Les Rowley, a spus: "Dacă te gândeşti că fiecare britanic mănâncă, în medie, 100 de kilograme de cartofi anual, este destul de surprinzător".

"Deşi unele intoleranţe apar din cauza unui consum exagerat al unui aliment, în mod regulat, cartoful face o excepţie de la regulă", a adăugat acesta.

Rowley spune că există puţine probleme de sănătate provocate de consumul de cartofi, pentru că acesta este uşor digerat de sistemul digestiv.

Specialiştii au mai descoperit că alimentele cu cele mai mari probabilităţi de a provoca reacţii adverse sunt laptele de vacă, drojdia de bere şi albuşul de ou.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici