Cătălin Măruţă a răsfăţat-o pe Andra cu pepene roşu în Dubai

Cătălin Măruţă şi Andra şi-au petrecut sfârşitul anului 2010 în Dubai, unde gazda emisiunii "Happy Hour" a răsfăţat-o pe soţia lui cu pepene roşu, informează Pro TV.

325 afișări
Imaginea articolului Cătălin Măruţă a răsfăţat-o pe Andra cu pepene roşu în Dubai

Cătălin Măruţă a răsfăţat-o pe Andra cu pepene roşu în Dubai

Sfârşitul lui 2010 i-a găsit pe Andra şi Cătălin Măruţă, pentru a treia oară consecutiv, în Dubai. Noutatea a fost însă faptul că cele două vedete de la Pro TV au sărbătorit primul Revelion în doi şi jumătate.

"Vacanţa în Dubai a fost perfectă, aşa cum era de aşteptat! Am fost alături de unii dintre cei mai buni prieteni ai noştri. Cel puţin până acum, n-am găsit nicio tentaţie mai mare decât Dubaiul, care mi-a confirmat că e una dintre cele mai bune destinaţii de vacanţă, mai ales de Revelion", spune prezentatorul emisiunii "Happy Hour" de la Pro TV.

Şi pentru că este un soţ grijuliu, Cătălin Măruţă s-a asigurat că Andrei şi bebeluşului lor care urmează să vină pe lume nu le va lipsi nimic. "Andra s-a simţit foarte bine având în vedere că, într-adevăr, sarcina e avansată. Din fericire, n-a existat niciun incident, s-a întors cu o stare bună şi un tonus maxim. Bine, s-a protejat cât a putut de soare, de plimbările prea lungi sau de distracţiile agitate, n-a pierdut nopţile, s-a odihnit şi a fost totul ok", povesteşte Cătălin Măruţă.

În ceea ce priveşte poftele viitoarei mămici, care acum se pregăteşte pentru show-ul "Românii au talent", Măruţă recunoaşte că s-a străduit să-i facă pe plac soţiei sale. "Am avut grijă să nu-i lipsească nimic din ceea ce ar fi putut să-şi dorească. Dubaiul îţi oferă toate bunătăţile din lume, oricum. A avut nişte pofte simpatice, de exemplu a mâncat mult pepene roşu. Era foarte bun şi, din câte ştim, e şi foarte sănătos", a mai spus vedeta Pro TV.

Şi dacă Andra a fost mai atentă cu expunerea la soare sau distracţiile zgomotoase, Cătălin Măruţă nu a ratat nimic. "Eu, unul, nu am evitat mai nimic, recunosc. Evident, Andra a fost mai atentă, n-a stat la soare la ore cu radiaţii maxime. A preferat să stea sub o umbrelă. Dar eu m-am aventurat sub soare şi în apă, cam la orice oră. S-a găsit şi timp pentru relaxare, în măsura în care asta înseamnă plimbări lungi, seri savuroase în restaurant şi ceva shopping", a mai spus gazda de la "Happy Hour".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici