Cate Blanchett, în conflict cu premierul australian

Cate Blanchett l-a criticat pe premierul australian Kevin Rudd, după ce acesta a calificat o expoziţie cu nuduri de fete cu vârste între 12 şi 13 ani drept "revoltătoare", spunând că atitudinea lui nu ajută la construirea unei "Australii creative", a indicat thisislondon.co.uk.

12 afișări
Imaginea articolului Cate Blanchett, în conflict cu premierul australian

Cate Blanchett, în conflict cu premierul australian (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Blanchett s-a alăturat unui număr de 42 de figuri marcante ale artei din Australia, semnând o scrisoare deschisă în care Rudd este criticat din cauza faptului că a cenzurat o expoziţie de fotografii, cu nuduri ale unor fetiţe cu vârste între 12 şi 13 ani, realizată de Bill Henson.

Potrivit sursei citate, poliţia a închis săptămâna trecută expoziţia lui Henson de la o galerie de artă din Sydney, şi a confiscat 20 dintre fotografiile sale pentru a fi folosite ca probe într-o viitoare anchetă.

Acţiunea poliţiei australiene a stârnit vii dezbateri în Australia în ceea ce priveşte limita dintre artă şi pornografie. Comunitatea artistică australiană a sprijinit Partidul Laburist al lui Rudd, însă de data aceasta, premierul a fost acuzat că sprijină cenzura.

"Potenţiala punere sub acuzare a unuia dintre cei mai respectaţi artişti ai noştri nu este o cale de a construi o Australie creativă şi ne distruge mult reputaţia culturală", a spus Blanchett, mamă a trei copii, în scrisoarea adresată ministrului australian al Mediului şi premierului statului New South Wales.

"Trebuie să ne amintim că modul în care artiştii şi arta au fost tratate de stat, în timpurile vechi sau în regimurile represive din lume, au constituit un indice important al libertăţii sociale", mai scrie în scrisoare.

Scrisoarea este semnată de Blanchett, pe care Rudd a vizitat-o în spital la trei zile după ce aceasta a născut un băieţel, în aprilie, şi pe care premierul a invitat-o la Canberra pentru a lua parte la o conferinţă asupra viitorului artistic al Australiei. Printre ceilalţi semnatari se numără câştigătorul de premiu Nobel pentru literatură (2003) John Coetzee.

"Dorim să stabilim clar că niciunul dintre noi nu sprijină, în niciun fel, abuzul copiilor", au mai spus semnatarii. "Arta lui Henson nu are legătură cu pornografia şi pedofilia şi, potrivit părerilor celor mai respectaţi curatori şi critici din lume, constituie cu siguranţă o formă de artă", se mai spune în scrisoare.

Comunitatea artistică i-a cerut lui Rudd să-şi reevalueze opiniile, însă acesta a refuzat. "Susţin cu pasiune că, în copilărie, copiii trebuie să aibă parte de inocenţă", a spus acesta.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici