Catherine Deneuve, omagiată la Hollywood

Acriţa franceză Catherine Deneuve va fi omagiată la Los Angeles, luna viitoare, cu ocazia festivalului internaţional organizat de Institutul American de Film (AFI), au anunţat coordonatorii prestigiosului eveniment, transmite AFP.

1 afișare
Imaginea articolului Catherine Deneuve, omagiată la Hollywood

Catherine Deneuve, omagiată la Hollywood

Organizatorii festivalului au dorit să sublinieze "contribuţia extraordinară la cinematografia internaţională" a actriţei franceze. Deneuve a fost nominalizată la pemiile Oscar şi BAFTA, a câştigat un premiu César pentru rolul din "Indochina" şi a fost recompensată cu un Urs de Aur pentru rolul din "8 femei".

Alături de Catherine Deneuve, în vârstă de 63 de ani, va fi omagiată şi actriţa americană Laura Linney, nominalizată la Oscar pentru rolurile din "You Can Count on Me" (2000) şi "Kinsey" (2004) şi premiată cu Emmy pentru rolurile din "Iris cea sălbatică" şi "Frasier", se indică într-un comunicat emis de AFI.

Anul acesta, programul AFI Fest include două premiere mondiale – documentarele "Public Enemy: Welcome to the Terrordome" şi "1.000 Journals", două premiere americane – "The Tracey Fragments" şi "With Your Permission", şi 11 filme foarte apreciate în festivaluri, printre care "4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile" (Palme d’Or), "The Diving Bell and the Butterfly" (premiul de regie la Cannes, acordat lui Julian Schnabel), "Persepolis", "The Flight of the Red Balloon" şi "Secret Sunshine" (premiul pentru cea mai bună actriţă la Cannes, acordat lui Do-yeon Jeon).

Festivalul, care se va defăşura în perioada 1 - 11 noiembrie, se va deschide cu filmul "Învăţăm din greşeli/ Lions for Lambs", în regia lui Robert Redford.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici