Catherine, ducesa de Cambridge, îşi va relua angajamentele oficiale în septembrie

Catherine, ducesa de Cambridge, îşi va relua angajamentele oficiale în luna septembrie, atunci când va apărea pentru prima dată în public la un eveniment după naşterea fiului ei, prinţul George.

459 afișări
Imaginea articolului Catherine, ducesa de Cambridge, îşi va relua angajamentele oficiale în septembrie

Catherine, ducesa de Cambridge (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Ducesa şi soţul ei, prinţul William al Marii Britanii, au devenit pentru prima dată părinţi pe 22 iulie şi, de atunci, cuplul princiar britanic a locuit la familia Middleton - părinţii ducesei de Cambridge -, în comitatul Berkshire, informează contactmusic.com.

După naşterea fiului său, prinţul William a avut mai multe apariţii publice, însă soţia sa a stat departe de ochii presei.

Ducesa de Cambridge îşi va relua angajamentele oficiale în luna septembrie şi va fi prezentă alături de soţul ei la gala Tusk Conservation Awards, organizată de fundaţia de caritate Tusk Trust.

Purtătorul de cuvânt de la palatul Kensington, reşedinţa oficială a cuplului princiar, a confirmat faptul că ducesa Catherine va fi prezentă la acel dineu, precizând că evenimentul reprezintă "un angajament confirmat cu mult timp în urmă".

Prinţul William, al doilea în ordinea de succesiune la tronul britanic, după tatăl său, prinţul Charles, este patronul fundaţiei de caritate Tusk Trust, care militează pentru protejarea vieţuitoarelor sălbatice din Africa. Totodată, prinţul britanic a acceptat să îşi împrumute numele pentru un premiu acordat de această fundaţie - Prince William Award for Conservation in Africa.

Gala va avea loc la hotelul Draycott din Londra, pe 12 septembrie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici