"Cavalerul Negru", favorit la Saturn Awards

"Cavalerul Negru", filmul cu cele mai mari încasări în 2008, a primit 11 nominalizări la cea de-a 35-a gală a premiilor Saturn, au anunţat, marţi, organizatorii, Academy of Science Fiction, Fantasy & Horror.

39 afișări
Imaginea articolului "Cavalerul Negru", favorit la Saturn Awards

"Cavalerul Negru", favorit la Saturn Awards

"Cavalerul Negru", cel mai recent lungmetraj din seria "Batman", în regia lui Christopher Nolan, a primit 11 nominalizări, inclusiv la categoria "cel mai bun film de acţiune/ aventuri/ thriller", unde va concura cu "Schimbul/ Changeling", de Clint Eastwood, "Gran Torino", de Clint Eastwood, "Quantum of Solace: Partea lui de consolare", de Mark Forster, "Trădător/Traitor", de Jeffrey Nachmanoff, şi "Operaţiunea Valkyrie", de Bryan Singer.

Lungmetrajele "Strania poveste a lui Benjamin Button", de David Fincher, şi "Iron Man - Omul de Oţel", de Jon Favreau, au obţinut nouă, respectiv opt nominalizări la premiile Saturn. Aceste producţii au fost urmate la mică distanţă de filmele "Operaţiunea Valkyrie", cu şapte nominalizări, şi "Indiana Jones şi Regatul Craniului de Cristal", cu şase nominalizări.

Tom Cruise, protagonistul filmului "Operaţiunea Valkyrie", a fost nominalizat la categoria "cel mai bun actor", alături de Christian Bale ("Cavalerul Negru"), Robert Downey Jr. ("Iron Man - Omul de Oţel"), Harrison Ford ("Indiana Jones şi Regatul Craniului de Cristal"), Brad Pitt ("Strania poveste a lui Benjamin Button") şi Will Smith ("Hancock").

În domeniul producţiilor de televiziune, serialul "Lost - Naufragiaţii" a primit 11 nominalizări, în timp ce "Heroes" a obţinut şase nominalizări, iar "Battlestar Galactica" şi "Terminator: Războiul continuă" au primit câte patru nominalizări.

Create în 1972 de Academy of Science Fiction, Fantasy & Horror din SUA, pentru recompensarea valorii producţiilor SF, fantasy şi horror, premiile Saturn vor fi decernate pe 25 iunie, la Los Angeles.

 The Dark Knight

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici