Cea mai mare piatră preţioasă, găsită în ultimul secol, s-a vândut pentru 53 de milioane de dolari

Producătorul de diamante Lucara Diamond Corp a anunţat că a vândut diamantul Lesedi La Rona, de 1.109 carate, pentru 53 de milioane de dolari sau 47,7 dolari pe carat, companiei producătoare de bijuterii Graff Diamonds, potrivit Bloomberg.

1761 afișări
Imaginea articolului Cea mai mare piatră preţioasă, găsită în ultimul secol, s-a vândut pentru 53 de milioane de dolari

Cea mai mare piatră preţioasă găsită în ultimul secol s-a vândut pentru 53 de milioane de dolari

Deşi piatra preţioasă Lesedi La Rona este semnificativ mai mare decât piatra Constellation, de 813 carate, găsită de Lucara în aceeaşi perioadă, Constellation s-a vândut pentru suma record de 63 de milioane de dolari sau de 77,500 dolari pe carat.

Lesedi La Rona este mai dificil de tăiat, iar culoarea nu este la fel de bună precum cea a pietrei Constellation, ceea ce înseamnă că nu va aduce atât de mult profit după ce va fi şlefuită, notează Bloomberg.

Lesedi este puţin mai mică decât o minge de tenis şi ocupă al doilea loc în clasamentul stabilit în funcţie de dimensiuni, după Cullinan, o piatră preţioasă de 3.106 carate găsită în Africa de Sud, în 1905. Cullinan a fost tăiată şi din aceasta s-au format Great Star of Africa şi Lesser Star of Africa, care fac parte din bijuteriile Casei Regale britanice.

Producătorul Lucara a găsit diamantul în mina Karowe din Botswana.

Graff Diamonds este un bijutier multinaţional din Marea Britanie, cu sediul în Londra. Graff produce, distribuie şi realizează designul ceasurilor şi al bijuteriilor.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici