Cele mai bine îmbrăcate femei în 2009 - GALERIE FOTO

Actriţa britanică Kate Winslet domină lista celor mai bine îmbrăcate zece femei ale anului 2009 realizată de editorii prestigioasei reviste People, care au decis şi că prima doamnă a Statelor Unite, Michelle Obama, reprezintă cel mai bine "eleganţa accesibilă".

1484 afișări
Imaginea articolului Cele mai bine îmbrăcate femei în 2009 - GALERIE FOTO

Kate Winslet (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Deşi People nu a realizat un clasament al celor mai bine îmbrăcate femei din lume, ci o simplă listă, Kate Winslet - în vârstă de 33 de ani, recompensată cu un premiu Oscar, în luna februarie, pentru rolul din "Cititorul/ The Reader" - a fost desemnată cea mai bine îmbrăcată femeie pe covorul roşu în 2009, pentru stilul ei unic, sofisticat şi sexy, potenţat de eleganţa modernă a Hollywood-ului şi de acele forme de invidiat.

GALERIE FOTO

People a decis că actriţa Reese Witherspoon are "cele mai frumoase fuste mini", că actriţa Vanessa Hudgens, starul din "Liceul muzical", reprezintă cel mai bine stilul hippie şic, în timp ce actriţa Freida Pinto, starul indian al filmului "Vagabondul milionar", recompensat cu opt premii Oscar în februarie, foloseşte "cele mai frumoase combinaţii de culori".

Pe lista celor mai bine îmbrăcate zece femei ale anului 2009 au mai fost incluse Cameron Diaz, pentru "cei mai frumoşi jeanşi, Nicole Ritchie, pentru "cele mai frumoase ţinute pentru femei însărcinate, Beyonce, pentru "cel mai şic stil pentru stradă", Kim Kardashian, pentru "cei mai frumoşi bikini", şi tânăra cântăreaţă country Taylor Swift, pentru "strălucire".

Brad Pitt, Robert Pattinson, starul din "Amurg/ Twilight", şi Bradley Cooper, din filmul "Marea mahmureală" şi serialul "Prietenie pe muchie de cuţit", au fost incluşi pe lista celor mai bine îmbrăcaţi bărbaţi ai anului 2009.

Editorii revistei People consideră că, prin atenţia lor pentru anumite detalii, precum eşarfele sau acele de cravată, ei şi-au creat o imagine "dincolo de regulile vestimentare clasice".

People a realizat, ca de obicei, şi o listă a celor mai prost îmbrăcate celebrităţi în 2009.

Fosta membră a juriului emisiunii "American Idol", cântăreaţa şi coregrafa Paula Abdul, dar şi actriţa Renee Zellweger sunt femeile care au avut cele mai urâte rochii pe covorul roşu în 2009.

Apariţia în presa americană, în luna ianuarie, a unei fotografii deloc flatante, care o prezenta pe cântăreaţa Jessica Simpson purtând o pereche de jeanşi cu talie înaltă, a dat naştere unei dezbateri aprinse în presă despre problemele pe care starurile de la Hollywood le au cu greutatea şi a fost inclusă de editorii revistei People pe lista "celor mai memorabile momente ale anului".

Editorii revistei People au recunoscut, totodată, impactul asupra modei avut de serialul de televiziune "Mad Men", recompensat cu multe premii Emmy, a cărui acţiune are loc în anii 1960 şi ale cărui costume au inspirat colecţii ale designerilor Michael Kors şi Tory Burch.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici