Cele mai renumite trupe româneşti, pe 24 şi 25 octombrie, la MTV

MTV dedică weekend-ul 24 - 25 octombrie celor mai renumite trupe româneşti, într-un program intitulat "Romanian Idols", care reuneşte formaţii şi artişti precum Holograf, Iris, Direcţia 5, Viţa de Vie, Loredana, Paraziţii, Simplu şi Voltaj, informează postul de televiziune.

301 afișări
Imaginea articolului Cele mai renumite trupe româneşti, pe 24 şi 25 octombrie, la MTV

Membrii formaţiei Iris (Imagine: Razvan Chirita/Mediafax Foto)

Astfel, la "Romanian Idols", cei mai renumiţi artişti vorbesc la MTV, sâmbătă şi duminică, de la 12.00 la 16.00, despre debutul lor muzical în perioada comunismului, influenţa regimului asupra industriei muzicale, dar şi despre performanţele lor de până în prezent.

"Se trăia bine din muzică, dar nu aveai ce să faci cu banii. Ne plimbam toată ziua cu taxiurile", spune Dan Bittman. De asemenea, solistul trupei Holograf povesteşte cum, în 1991, au ajuns la Londra, ca mare revelaţie a Estului, însă au ratat un contract din cauza Mineriadei şi a imaginii României, care se deteriora din nou, în concepţia vesticilor.

Membrii formaţiei Iris şi-au amintit de perioada în care erau consideraţi un pericol social de către comunişti, de felul în care au aflat că vor fi interzişi, ceea ce a dus la compunerea piesei "Floare de Iris", un adevărat imn al trupei.

Trupa Viţa de Vie şi-a rememorat perioada de început, a doua jumătate a anilor '90, pe când "încă se mai difuza rock la radio", dar şi lupta pe care au dus-o cu playback-ul ce invada peisajul muzical românesc.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici