Charlie Sheen i-a cerut fostei sale soţii să plece din casa pe care i-a cumpărat-o după divorţ

Actorul Charlie Sheen i-a cerut lui Denise Richards, cu care a fost căsătorit între anii 2002 şi 2006, să plece din casa din Beverly Hills, pe care i-a cumpărat-o în 2011, deoarece intenţionează să o vândă, iar cumpărătorul este gata să se mute în imobil.

283 afișări
Imaginea articolului Charlie Sheen i-a cerut fostei sale soţii să plece din casa pe care i-a cumpărat-o după divorţ

Denise Richards (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Avocaţii lui Charlie au sfătuit-o pe Denise că este vremea să se mute din casa din Mulholland Estates. Acesta a spus că are un cumpărător pentru casă, care aşteaptă (să se mute, n.r.). Charlie vrea ca Denise şi fetele să se mute imediat. Pur şi simplu, pare să nu îl intereseze unde se va muta Denise", a afirmat o sursă pentru RadarOnline.com.

Denise Richards locuieşte împreună cu fiicele sale şi ale lui Charlie Sheen - Sam, în vârstă de zece ani, şi Lola, în vârstă de opt ani -, dar şi cu Eloise, fetiţa în vârstă de doi ani dintr-o relaţie ulterioară, în casa de câteva milioane de dolari pe care actorul i-a cumpărat-o în 2011, pentru a fi aproape de copii.

În prezent, Charlie Sheen este logodit cu fosta starletă porno Brett Rossi. Cei doi şi-au făcut publică relaţia în noiembrie 2013.

Charlie Sheen a fost căsătorit cu Donna Peele (între 1995 - 1996), cu Denise Richards (2002 - 2006) şi cu Brooke Mueller (2008 - 2011).

Din relaţiile anterioare, Charlie Sheen are cinci copii - Sam şi Lola, cu Denise Richards -, şi gemenii Bob şi Max, cu Brooke Mueller, precum şi o fiică în vârstă de 30 de ani, Cassandra Estevez, dintr-o relaţie cu fosta iubită din liceu Paula Profit.

În 2010, Charlie Sheen a fost cel mai bine plătit actor de televiziune din lume, câştigând 1,8 milioane de dolari pentru fiecare episod din serialul de comedie "Doi bărbaţi şi jumătate/ Two and a Half Men", în care a interpretat rolul personajului Charlie Harper, un afemeiat notoriu.

Viaţa personală a actorului a fost la rândul ei una deosebit de turbulentă, marcată de numeroase scandaluri intens mediatizate, provocate de dependenţa de alcool şi de droguri, divorţuri şi violenţă conjugală. De altfel, din cauza acestor scandaluri, Charlie Sheen a fost concediat în 2011 din distribuţia serialului "Doi bărbaţi şi jumătate".

În prezent, Charlie Sheen joacă în serialul "Anger Management", care este difuzat de televiziunea americană FX.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici