Claudia Schiffer, după 20 de ani din nou imaginea Chanel

Claudia Schiffer este imaginea Chanel, în cadrul unei noi campanii publicitare, la 20 de ani de la prima colaborare de acest gen dintre celebrul top model şi la fel de celebra casă de modă.

5 afișări
Imaginea articolului Claudia Schiffer, după 20 de ani din nou imaginea Chanel

Claudia Schiffer, după 20 de ani din nou imaginea Chanel

În urmă cu 20 de ani, când a fost aleasă de Karl Lagerfeld pentru a promova imaginea casei de modă Chanel, Schiffer era deja unul dintre modelele de top din lume.

Decizia de a fi iar imaginea Chanel coincide cu întoarcerea modelului german în lumea modei, după o absenţă care a urmat deciziei de a se ocupa de creşterea copiilor săi.

Potrivit Daily Mail, Lagerfeld s-a ocupat personal de şedinţa foto, care a durat trei zile şi care a fost organizată săptămâna trecută, în sudul Franţei, la St Tropez. Schiffer va promova colecţia pret-a-porter pentru primăvară a casei Chanel.

Schiffer a pozat pe plajă în diferite ţinute, printre care s-au numărat o rochie de seară transparentă, un costum evazat all-in-one şi o jachetă albastră strânsă pe corp. O altă imagine o prezintă pe Schiffer, în vârstă de 37 de ani, ţinând în mână o paletă de pictor şi trasând cu penelul cuvântul Chanel pe spatele gol al unui model masculin.

Schiffer a fost timp de cinci ani imaginea Chanel, fiind înlocuită în 1996, când look-ul "heroin chic" se afla în culmea gloriei.

"Nu mă impresionează faptul că azi trebuie să arăţi ca un drogat pentru a fi cool", a declarat Schiffer în 1996.

"Claudia face parte dintr-o altă lume, altă modă, alt spirit, alt timp. Nu va fi uşor pentru ea să se schimbe. Nu mai are nevoie să fie model", a declarat Lagerfeld în 2006.

În 2002, Schiffer s-a căsătorit cu Matthew Vaughn, producătorul filmului "Jocuri, poturi şi focuri de arme". Top modelul a ieşit din lumea modei după ce l-a născut pe fiul său Caspar, în 2003. În 2004, s-a născut al doilea copil al său, Clementine.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici