Clipe grele pentru Aerosmith. Chitaristul Joe Perry, spitalizat de urgenţă după ce s-a prăbuşit la un concert

Muzicianul Joe Perry, chitaristul trupei Aerosmith, a fost spitalizat de urgenţă după ce s-a prăbuşit în culise, imediat după ce a avut un recital pe scenă într-un concert susţinut de Billy Joel la Madison Square Garden din New York, anunţă tmz.com.

1027 afișări
Imaginea articolului Clipe grele pentru Aerosmith. Chitaristul Joe Perry, spitalizat de urgenţă după ce s-a prăbuşit la un concert

Clipe grele pentru Aerosmith. Chitaristul Joe Perry, spitalizat de urgenţă după ce s-a prăbuşit la un concert

Sâmbătă seară, după ce a interpretat pe scenă, alături de Billy Joel, o variantă a piesei Aerosmith "Walk This Way", muzicianul a plecat la cabină, unde s-a prăbuşit. Echipajul medical chemat la faţa locului a efectuat o traheostomie pentru a putea să elibereze căile respiratorii ale muzicianului.

 

 

Perry acuza probleme respiratorii de mai multe săptămâni, iar primele veşti din spitalul la care a fost transportat muzicianul vorbesc despre congestie pulmonară.

Muzicianul era conştient, dar încă nu fusese externat duminică după amiază, arată TMZ.com.

Joe Perry, în vârstă de 68 de ani, este unul dintre muzicienii care au fondat trupa Aerosmith, în 1970, alături de basistul Tom Hamilton, solistul Steven Tyler, percuţionistul Joey Kramer şi chitaristul Ray Tabano, acesta din urmă fiind înlocuit din 1971 de Brad Whitford. Din 1979, Perry a avut mai multe proiecte muzicale solo, reluând activitatea cu Aerosmith în 1984. A fost inclus în Rock and Roll Hall of Fame alături de trupă în 2001, iar, în 2013, a fost inclus, alături de Steven Tyler, în Songwriters Hall of Fame.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici