Codul vestimentar de la Oxford, schimbat pentru a nu discrimina minorităţile sexuale

Codul vestimentar strict pe care trebuie să îl adopte studenţii de la Oxford, diferenţiat în funcţie de gen, a fost schimbat, pentru a nu fi discriminatoriu faţă de cei din comunitatea minorităţilor sexuale.

363 afișări
Imaginea articolului Codul vestimentar de la Oxford, schimbat pentru a nu discrimina minorităţile sexuale

Codul vestimentar de la Oxford, schimbat pentru a nu discrimina minorităţile sexuale (Imagine: AFP / MediafaxFoto)

Începând cu data de 4 august, studenţii vor putea purta, dacă doresc, fuste şi ciorapi, iar studentele - costum cu cravată, la evenimentele formale ale universităţii, informează BBC.

Regulile s-au schimbat şi intră în vigoare săptămâna viitoare, în urma unei moţiuni înaintate de Societatea persoanelor lesbiene, gay, bisexuale, transgender şi queer (LGBTQ Soc), care a fost adoptată de asociaţia studenţilor de la Oxford anul acesta.

Potrivit reprezentantului LGBTQ, Jess Pumphrey, această schimbare va face experienţa examenelor, pentru mai mulţi studenţi, mai puţin stresantă.

După vechile reguli privind vestimentaţia academică, băieţii erau obligaţi să poarte, pe sub robe, costume şi şosete de culoare închisă, pantofi negri şi o cămaşă simplă cu papion, ambele albe.

Fetele puteau alege între o fustă sau o pereche de pantaloni negri, restul ţinutei constând în cămaşă albă, ciorapi şi pantofi negri şi o panglică neagră legată în formă de fundă la gât.

Dacă un student transgender voia să poarte uniforma celuilalt sex, trebuia să ceară o dispensă de la autorităţile universitare, care îi puteau şi pedepsi pe cei care încălcau regulile.

Astfel regulile au fost schimbate pentru a înlătura orice restricţie vestimentară referitoare la gen, potrivit unui purtător de cuvânt al Universităţii Oxford.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici