Compania MGM ar putea fi vândută

Reprezentanţii companiei americane MGM, care se ocupă în special de producerea şi distribuirea de filme şi programe TV şi care a înregistrat, anul acesta, pierderi considerabile, caută soluţii strategice pentru reeşalonarea datoriilor şi ieşirea din criză, informează variety.com.

23 afișări
Imaginea articolului Compania MGM ar putea fi vândută

Compania MGM ar putea fi vândută

Potrivit reprezentanţilor Metro-Goldwyn-Mayer Inc. (MGM), a început un proces de analiză a opţiunilor acesteia, inclusiv operarea ca entitate de sine stătătoare, formarea unui parteneriat strategic şi chiar vânzarea companiei.

Anunţul a fost făcut după o întâlnire între reprezentanţii MGM şi finanţatorii companiei. Potrivit reprezentanţilor MGM, finanţatorii au aprobat o prelungire a termenului de rambursare a împrumuturilor, până la 31 ianuarie 2010. Aceasta este pentru a doua oară când se decide amânarea restituirii datoriilor MGM, în ultimele câteva luni. Termenul iniţial de achitare a datoriilor era 15 decembrie.

"Finanţatorii au luat această decizie pentru a susţine eforturile extraordinare ale companiei de a analiza care sunt cele mai bune opţiuni pe termen lung, în avantajul acţionarilor MGM. Compania apreciază susţinerea finanţatorilor în acest proces", se arată într-un comunicat al MGM.

Acest anunţ vine după ce, pe piaţa media din Statele Unite ale Americii, au circulat mai multe zvonuri privind o posibilă punere în vânzare ale proprietăţilor MGM, printre care arhiva sa de 4.000 de filme, logoul ei, operaţiunile studioului United Artists, drepturile pentru franciza "James Bond" şi jumătate din drepturile pentru filmele din franciza "Hobbit". Potrivit acestor speculaţii, printre companiile interesate de bunurile MGM se numără Time Warner, News Corporation şi Lionsgate.

Funcţia de CEO al MGM este ocupată în prezent de Stephen Cooper, care l-a înlocuit din această vară pe Harry Sloan şi care este un specialist în finanţe. Printre atribuţiile lui Cooper se număra şi reeşalonarea unei datorii de 3,7 miliarde de dolari.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici