Concurentă Big-Brother, pusă în faţa unei înregistrări care surprinde propriul viol. Producătorii emisiunii şi-au recunoscut vina

O concurentă a versiunii spaniole Big Brother a trecut prin clipe grele: producătorii i-au arătat o filmare în care un alt participant ar fi violat-o în timp ce fata era inconştientă.

24263 afișări
Imaginea articolului Concurentă Big-Brother, pusă în faţa unei înregistrări care surprinde propriul viol. Producătorii emisiunii şi-au recunoscut vina

Concurentă Big-Brother, pusă în faţa unei înregistrări care surprinde propriul viol. Reacţiile oamenilor

Mai multe companii au anunţat că nu vor mai colabora cu versiunea spaniolă a celebrei emisiuni Big Brother după ce o concurentă a trecut printr-un moment extrem de greu: i s-a arătat filmarea momentului în care a avut loc presupusul ei viol. Carlota Prado a văzut în materialul video cum un alt concurent pare să întreţină raporturi sexuale cu ea cât timp fata era inconştientă după ce consumase băuturi alcoolice.

Emisiunea surprinde încercările concurentei de a opri vizionarea: „Te rog, gata”. Dar înregistrarea continuă şi vocea din fundal îi spune fetei: „Credem că ar trebui să vezi asta, Carlota”. Scena nu a fost difuzată la televizor, dar a ajuns oricum în mâinile presei spaniole, a relatat Telegraph.

Până să fie chemată pentru a vedea materialul, Carlota nu ştia nimic despre cele întâmplate cu doi ani în urmă. Ultimul lucru pe care şi-l amintea din acea seară era momentul în care s-a aşezat în pat, ajutată de cel cu care începuse o relaţie în timpul emisiunii. Conform filmării, bărbatul ar fi ignorat refuzul concurentei de a întreţine relaţii sexuale,  iar echipa Big Brother i-a arătat acesteia o bună parte din scena care s-ar fi  petrecut fără consimţământul fetei. Producătorii emisiunii au intervenit târziu prin difuzorul instalat în cameră şi i-au cerut bărbatului să înceteze.

Endemol Shine Group, compania care deţine drepturile pentru emisiunea Big Brother, au declarat că informarea Carlotei despre un asemenea moment traumatic ar fi trebuit să aibă loc în prezenţa unui psiholog. Concurentul care a provocat incidentul a fost eliminat din competiţie, iar Carlota Prado a primit consiliere din partea specialiştilor. Ea a revenit câteva zile mai târziu în concurs.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici