Video Concursul "Miss Baba Satului", câştigat de o concurentă de 67 de ani

Concursul naţional "Miss Baba Satului", desfăşurat la Berevoeşti, în judeţul Argeş, a fost câştigat de Dorica Proca, în vârstă de 67 de ani, la inedita competiţie, unică în România, participând patru concurente, cea mai în vârstă având 85 de ani, transmite corespondentul MEDIAFAX.

10 afișări

Concurentele şi-au testat abilităţile de gospodine, dansatoare şi interprete de muzică folclorică şi au prezentat trei ţinute: port popular, ţinută de oraş şi cămăşi de noapte, câştigătoarea fiind desemnată de juriu în funcţie de prezenţa scenică, simţul umorului şi şarmul pe care l-au avut la public.

"A fost un concurs bun, iar Miss Baba Satului a ieşit tanti Dorica a lui Proca, care a primit drept premiu o pereche de galoşi. «Fetele» au fost chiar bine pregătite şi şi-au etalat toate farmecele şi vestimentaţia pentru a convinge, fiecare în parte, juriul să le desemneze câştigătoare. Este un concurs unic în România şi suntem mândri şi orgolioşi de asta", a declarat Ion Baboi, organizatorul concursului.

Câştigătoarea concursului, Dorica Proca, alintată cu porecla "Tuşi" este vestită în zonă pentru hărnicia, nonconformismul şi frumuseţea sa. Conform fişei de concurs, Dorina ştie să mulgă bine vaca, preferă fustele scurte, îşi doreşte să doarmă dezvelită noaptea şi să fie mângâiată în şoaptă şi regretă că nu a văzut Parisul.

La concurs a luat parte şi câştigătoarea precedentelor ediţii, Filofteia Hera, zisă şi "Tuţa lui Tirboc".

Concursul "Miss Baba Satului" s-a desfăşurat sâmbătă seară pe scena căminului cultural din Berevoieşti, în paralel cu festivalul de umor "Haz de necaz", ajuns la a şasea ediţie, manifestare la care Marele Premiu, un ţap, nu s-a acordat, juriul rezervându-şi drepul de a-l consuma împreună cu concurenţii.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici