Consilierii din San Francisco interzic folosirea animalelor sălbatice în circuri, filme şi seriale TV

Consilierii din Primăria oraşului american San Francisco au votat în unanimitate pentru interzicerea folosirii animalelor sălbatice şi exotice în programe de divertisment, inclusiv în circuri, reclame şi pe platourile unde sunt turnate lungmetraje şi seriale de televiziune.

131 afișări
Imaginea articolului Consilierii din San Francisco interzic folosirea animalelor sălbatice în circuri, filme şi seriale TV

Consilierii din San Francisco interzic folosirea animalelor sălbatice în circuri, filme şi seriale TV (Imagine: Hepta)

Această iniţiativă, aprobată cu 11 voturi "pentru" şi niciunul "împotrivă" de consilierii de la Primăria din San Francisco, marţi, are mari şanse să fie adoptată definitiv printr-un vot general săptămâna viitoare şi ar putea face din San Francisco cel mai mare oraş din lume care ar implementa o astfel de "prohibiţie" faţă de folosirea animalelor sălbatice şi exotice în scopuri comerciale şi pentru amuzamentul oamenilor, informează Reuters.

Interdicţia nu se aplică animalelor domestice, precum câini, pisici, cai şi diverse animale de companie. Activităţi cu rol educativ şi expoziţii acreditate de anumite organizaţii zoologice şi muzeale ar putea fi şi ele exceptate de la această măsură.

Iniţiativa interzice orice show cu public, carnaval, târg, paradă, ferme de animale, curse cu animale, filmări şi orice alte activităţi în care animalele sălbatice şi exotice "sunt obligate să execute numere de divertisment, să se lupte sau să participe în calitate de însoţitori pentru a amuza şi distra publicul".

Animalele sălbatice şi exotice sunt acele vieţuitoare non-domestice sau hibride, indiferent dacă ele au fost crescute sau nu în captivitate.

Cel puţin alte opt municipalităţi mai mici din California au interzis folosirea acestor animale în spectacole de circ, în timp ce oraşele Los Angeles şi Oakland au interzis spectacolele cu elefanţi, scoţând în afara legii bastoanele, cârligele şi alte dispozitive utilizate pentru controlarea şi dresarea animalelor.

Interdicţia ce vizează folosirea acestor instrumente în Los Angeles, Oakland şi zeci de alte oraşe din Statele Unite i-a determinat pe managerii celei mai vechi şi mai mari companii de circ din America, Ringling Bros. and Barnum & Bailey, să anunţe în luna martie că va elimina numerele cu elefanţi din spectacolele sale până în anul 2018.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici