Corina Caragea s-a dat cu săniuţa în mijlocul deşertului

Corina Caragea, prezentatoarea "Ştirilor Pro TV" din sport, care este născută pe 31 decembrie, a sărbătorit împlinirea celor 26 de ani în Emiratele Arabe Unite.

286 afișări
Imaginea articolului Corina Caragea s-a dat cu săniuţa în mijlocul deşertului

Corina Caragea s-a dat cu săniuţa în mijlocul deşertului

Pentru Corina Caragea, Revelionul înseamna trecerea dintr-un an în altul şi la propriu, dar şi la figurat. Pentru că este născută pe 31 decembrie, prezentatoarea "Ştirilor Pro TV" din sport are mereu un motiv în plus de sărbătoare la cumpăna dintre ani. Iar pentru împlinirea celor 26 de ani, Corina a lăsat zăpada şi gerul din România şi s-a dat cu săniuţa în mijlocul deşertului.

"De ziua mea, pentru prima dată, am petrecut pe plajă, dar şi pe pârtie. Am lăsat papucii de plajă la uşă şi am intrat în altă lume - la minus 4 grade Celsius, am pus bocancii în picioare şi m-am trezit lângă oameni de zăpadă, brazi ninşi şi figurine de gheaţă", povesteşte Corina, care a stat o săptămână în Emiratele Arabe Unite.

"Anul 2009 m-a prins în deşert. Prima zi din 2009 a însemnat pentru mine safari, cămile, narghilea, deşert. În Emiratele Arabe Unite a fost vacanţa perfectă de ziua mea", spune vedeta Pro TV, care s-a bucurat la maximum de fiecare clipă din vacanţa de iarnă petrecută în Dubai. "Mi-am petrecut vacanţa de iarnă pe plaja, dar şi pe pârtie, unde m-am dat cu săniuţa, la cumpărături, în cel mai mare mall din lume, dar şi pe patinoar, iar apoi printre rechini, la cel mai mare acvariu din lume. M-am plimbat cu autobuzul printre zgârie-nori, macarale şi moschee, cu Abra - un taxi pe apă, dar şi pe cămilă", mai spune ea.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici