Creatorul de modă Tamas Kiraly a fost asasinat în locuinţa sa

Creatorul de modă maghiar Tamas Kiraly, în vârstă de 60 de ani, devenit celebru la nivel internaţional în anii '80, a fost asasinat, duminică dimineaţă, în apartamentul său.

8403 afișări
Imaginea articolului Creatorul de modă Tamas Kiraly a fost asasinat în locuinţa sa

Tamas Kiraly

Potrivit unui comunicat al poliţiei din Budapesta, remis agenţiei de presă maghiare MTI, a fost declanşată o anchetă după ce, duminică dimineaţă, corpul neînsufleţit al unui bărbat de 60 de ani a fost descoperit în locuinţa acestuia. Pe corpul victimei au fost descoperite urmele unor lovituri cauzatoare de moarte, spun oficialii.

Poliţia a confirmat că este vorba despre designerul Tamas Kiraly. Contactaţi de AFP, reprezentanţii autorităţilor nu au dorit să comenteze aceste informaţii.

Tamas Kiraly a devenit celebru la nivel internaţional în anii '80, o situaţie inedită pentru un creator de modă dintr-o ţară comunistă, aşa cum era Ungaria în acea perioadă. Kiraly a colaborat cu mari nume ale modei, printre care Jean-Paul Gaultier şi Vivienne Westwood, care i-au şi distribuit creaţiile.

De asemenea, o parte dintre articolele vestimentare semnate de Kiraly au apărut în numerele unor ediţii ale celebrelor publicaţii Vogue, Der Spiegel şi Stern, dar şi în emisiuni ale televiziunilor BBC, ZDF şi TV5.

Tamas Kiraly era apreciat pentru stilul provocator şi, deopotrivă, spectaculos al creaţiilor sale, precum şi datorită faptului că folosea în realizarea ţinutelor materiale neconveţionale precum lemnul şi metalul.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici