Cristian Leana, clasat pe locul al treilea la "Românii au talent", vrea să devină programator

Cristian Leana, ocupantul locului al treilea în marea finală a emisiunii "Românii au talent", după ce a impresionat juriul şi telespectatorii rezolvând trei cuburi Rubik, cu o singură mână, în timp ce era legat la ochi, intenţionează să devină programator.

563 afișări
Imaginea articolului Cristian Leana, clasat pe locul al treilea la "Românii au talent", vrea să devină programator

Cristian Leana, clasat pe locul al treilea la "Românii au talent", vrea să devină programator

Într-un interviu acordat protv.ro, Cristian Leana a spus că nu se aştepta să urce pe podiumul competiţiei "Românii au talent".

În finala emisiunii, Cristian Leana a rezolvat trei cuburi Rubik, în condiţii neobişnuite: legat la ochi, cu o singură mână, în timp ce un "sabotor" îl uda cu o stropitoare sau îi arunca peste cuburi fulgii scoşi dintr-o pernă.

"Nu mă aşteptam să intru în primii trei. Consideram că sunt alţii mult mai buni decât mine. Eu am fost foarte fericit că am reuşit să intru în finală. Am ajuns până aici, ce puteam să vreau mai mult?", a spus Cristian Leana. "Mă gândeam că o să le placă oamenilor, dar nu într-atât de mult încât să mă voteze. Mi-era teamă că nu o să îmi iasă legat la ochi, cu o singură mână. Nu s-a mai realizat aşa ceva, nu s-a mai făcut la televizor şi eram şi încurcat de anumiţi factori", a precizat Cristian.

El a dezvăluit şi "secretul" său: "Multă muncă. Sunt nişte metode de rezolvare diferite, se memorează piesele cu numere şi apoi se rezolvă piesă cu piesă cu ajutorul unor formule".

Fapul că s-a clasat pe locul al treilea în competiţia "Românii au talent" nu schimbă planurile lui Cristian Leana. "Vreau să devin programator. Cubul Rubik mă ajută, pentru că este o chestie logică, iar la informatică îţi trebuie logică", a adaugat el.

Cristian Leana are 17 ani şi este din Bucureşti. Este elev în clasa a XI - a la Colegiul Naţional de Informatică "Tudor Vianu".

Cristian Leana spune că avea câteva informaţii despre acest puzzle Rubik de mai mult timp, însă mereu a trăit cu impresia că nu poate fi rezolvat, dar un bun prieten i-a demonstrat contrariul, învăţându-l ce trebuie să facă pentru a rezolva cubul. Ulterior, l-a cunoscut şi pe Radu Faciu, cel care a adus acest sport, speedcubing, în Romania şi a început să se antreneze, iar în momentul de faţă deţine patru recorduri naţionale.

Cristian Leana a precizat că a venit la show-ul de la Pro TV pentru a promova acest sport, care nu este foarte dezvoltat în România, spre deosebire de străinătate. "M-am înscris şi pentru că îl consider un talent care se încadrează în cerinţele acestui show: e inteligent, de divertisment, impresionează pe multă lume, nu e plictisitor şi aduce culoare", a mai spus Cristian.

Cristian Gog este marele câştigător al finalei "Românii au talent", care a fost difuzată vineri seară în direct la Pro TV, el câştigând şi marele premiu de 120.000 de euro, după ce a încântat juriul şi publicul cu talentul său.

Pe următoarele două locuri în finala "Românii au talent" s-au situat Mihai Petraiche şi Cristian Leana, care au impresionat publicul, telespectatorii şi juriul cu talentele lor deosebite. Mihai Petraiche a stârnit aplauzele tuturor prin dansul său robowave, în timp ce Cristian Leana a înregistrat o premieră mondială - a rezolvat trei cuburi Rubik, în condiţii inedite: a lucrat cu o singură mână, legat la ochi, în timp ce un "sabotor" îl uda cu o stropitoare sau îi arunca peste cuburi fulgii scoşi dintr-o pernă.

În finala "Românii au talent" au luptat şi Lil Motion, Vasile Godja, X-treme Brothers, Radu Ionescu, Alexe "Krem" Răzvan, Aset Crew, Loredana şi Cristian Fieraru, BarSession, Oana Lianu, Trio Zamfirescu, Gigel Frone şi No Limit.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici