Cum a reacţionat lumea la „Megxit”. Val de glume pe seama anunţului controversat al ducilor de Sussex

Anunţul că Prinţul Harry şi ducesa Megan Markle renunţă la rangul de membri „seniori” ai familiei regale a provocat reacţii diverse, de la şoc la încântare, declanşând un val de glume şi de postări răutăcioase pe Internet, relatează The Guardian.

2169 afișări
Imaginea articolului Cum a reacţionat lumea la „Megxit”. Val de glume pe seama anunţului controversat al ducilor de Sussex

Sursa: Profimedia

Prinţul Harry şi soţia sa, ducesa Meghan Markle, au anunţat miercuri seară că renunţă la rangul de membri „seniori” ai familiei regale britanice, întrucât doresc să devină independenţi din punct de vedere financiar. Cei doi au adăugat că vor continua să o susţină deplin pe Majestatea Sa Regina şi că noul statut le va permite să îşi crească fiul „cu respect faţă de tradiţia regală în care s-a născut”.
 
Decizia ducelui şi ducesei de Sussex i-a surprins pe oamenii de pretutindeni, care au reacţionat acid, dar şi cu mult umor la aflarea veştii. „Megxit” a devenit peste noapte cel mai popular subiect pe Twitter, dar şi pe alte reţele de socializare. Mulţi au aplaudat iniţiativa celor doi, însă şi criticile au fost pe măsura laudelor. Tendinţa generală a fost în orice caz de a aborda situaţia într-un mod cât mai amuzant, arată The Guardian
 
„The Daily Show” a anunţat la scurt timp după răspândirea veştilor că este în căutare de noi angajaţi, cu condiţia ca aceştia să fie pricepuţi la a face cu mâna. „Angajăm! The Daily Show cu Trevor Noah caută doi angajaţi noi. Aplicanţii trebuie să vorbească o engleză impecabilă, să fie pricepuţi la făcutul cu mâna, să fi participat la cel puţin două nunţi la care se poarte săbii, să aibă peste doi ani de experienţă ca membrii ai Familiei Regale şi să poată pune la dispoziţie un castel pentru petreceri.”
 
 
 
Alţii s-au întrebat ce va face în următoarea perioadă cuplul regal cu jumătate de normă, iar Meghan s-a aflat în centrul ipotezelor. Unii şi-au exprimat amuzaţi speranţa că ducesa va juca în serialul Netflix „The Crown”. Alţii au sugerat ca cei doi să îşi deschidă un canal de YouTube.
 
 
 
Meghan Markle a fost comparată de unii oameni cu Yoko Ono, aceştia acuzând-o pe „Ducesa înşelăciunii” că a destrămat Familia Reagală aşa cum soţia lui John Lennon a avut un rol important în dezbinarea Beatles.  Un utilizator Twitter a comentat că nu a prevăzut că „Meghan Markle va concura cu Iranul la titlul pentru cel mai mare ticălos în numai 24 de ore".

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici