Cum să te porţi cu colegii de serviciu la petrecerea de sărbători?

Petrecerile la birou, ca cele ilustrate în serialul "Mad Men", unde toată lumea se îmbăta şi se distra zgomotos, ajungând să se îmbrace în abajururi, nu mai sunt la modă. Jo Bryant de la Debrett's, autoritatea britanică în maniere, prezintă o serie de reguli pentru această ocazie.

664 afișări
Imaginea articolului Cum să te porţi cu colegii de serviciu la petrecerea de sărbători?

Cum să te porţi cu colegii de serviciu la petrecerea de sărbători? (Imagine: Victor Ciupuliga/Mediafax Foto)

Din fericire, petrecerea de sărbători cu colegii de serviciu a ajuns la maturitate, fiind o ocazie de relaxare, în care angajaţii pot comunica între ei fără să se gândească la termene-limită sau să se teamă că se vor întâlni cu vreun coleg pe care îl evită.

Organizează din timp

Persoana responsabilă cu organizarea petrecerii companiei ar trebui să facă aranjamentele necesare din timp: să trimită cu cel puţin o lună înainte invitaţiile în care îşi informează colegii privind data, ora şi locul petrecerii. De asemenea, angajaţii trebuie informaţi dacă pot veni la petrecere cu soţul/ soţia, partenerul de viaţă şi cu copiii.

Soţi/ soţii

Aveţi grijă să-i faceţi să se simtă în largul lor. Spuneţi-le ce ar trebui să poarte şi care sunt colegii şi şefii care vor fi, probabil, prezenţi. La petrecere, aveţi grijă să îi prezentaţi persoanelor importante de la locul de muncă. Cuplurile ar trebui să stea împreună în timpul mesei.

Cadourile

Evitaţi să cumpăraţi un cadou şefului, dacă nu faceţi acest lucru împreună cu colegii, pentru că va părea că încercaţi să-i intraţi în graţii. Dacă se obişnuieşte să se facă schimb de cadouri la acest eveniment, veniţi pregătiţi, va arăta că vă place să faceţi parte din echipă. Aveţi grijă în privinţa alegerii cadourilor (cremă de mâini - da, parfum - nu) şi să fie la preţul adecvat.

Va trebui să faceţi conversaţie

Chiar dacă ideea de a face conversaţie la petreceri vă sperie, nu vă neliniştiţi. De regulă, persoanele care vorbesc fără oprire se fac de râs, nu cele tăcute. Pur şi simplu gândiţi-vă înainte să spuneţi ceva. Prezentaţi-vă în aşa fel încât să fiţi identificat, ca de exemplu: "Bună, sunt Sarah de la contabilitate. Am venit în firmă vara trecută". Gândiţi-vă dinainte la câteva subiecte cu care aţi putea începe o conversaţie - actualitatea, viaţa culturală, sporturile reprezintă puncte bune de plecare. Evitaţi întrebările directe, de tipul "Plecaţi undeva de sărbători", înlocuindu-le cu întrebări care presupun răspunsuri mai detaliate, precum "Ce faceţi de sărbători?". Şi aveţi în vedere că şi ceilalţi caută să înceapă o discuţie la fel de mult ca dumneavoastră.

Arătaţi-vă interesat

Chiar dacă este o petrecere organizată de firma în care lucraţi, lăsaţi-vă treaba la birou. Închideţi-vă telefonul mobil sau daţi volumul soneriei la minim. Dacă trebuie totuşi să răspundeţi la telefon sau să vă verificaţi e-mail-ul, retrageţi-vă de la petrecere. Acordaţi-le toată atenţia celor cu care staţi de vorbă, nu vă uitaţi prin încăpere căutând pe altcineva.

Beţi moderat

Oamenii care beau prea mult la aceste petreceri riscă să-şi pericliteze cariera. Dacă credeaţi că vă înţelegeţi minunat cu Ioana la petrecerea de Crăciun, s-ar putea să aveţi o cu totul altă impresie când sunteţi lucid, la birou. Iar cei din management s-ar putea să nu mai fie dispuşi să vă încredinţeze un client important după ce v-au văzut făcând karaoke beat pe ultimul hit al lui Lady Gaga. Cea mai sigură cale de a evita să ajungeţi în situaţii jenante este să limitaţi consumul de alcool şi să rămâneţi lucid.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici