Dan Brown va scrie scenariul filmului "The Lost Symbol"

Romancierul american Dan Brown va scrie el însuşi scenariul pentru filmul pe care compania Columbia Pictures îl va realiza pe baza celui mai recent roman al său, "The Lost Symbol".

64 afișări
Imaginea articolului Dan Brown va scrie scenariul filmului "The Lost Symbol"

Dan Brown va scrie scenariul filmului "The Lost Symbol" (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Columbia Pictures pregăteşte o adaptare cinematografică a celui mai recent roman scris de Dan Brown, care a fost publicat în 2009 şi s-a vândut în peste un milion de copii în prima zi de la lansare. În romanul "The Lost Symbol", eroul principal, profesorul specialist în simbolistică Robert Langdon, este prins într-o conspiraţie a francmasonilor din Washington.

Adaptarea cinematografică din 2006 a romanului "Codul lui Da Vinci" şi versiunea pentru marele ecran, din 2009, a romanului "Îngeri şi Demoni" - ambele scrise de Dan Brown - au generat încasări de peste 1,24 miliarde de dolari pe plan mondial, ambele fiind realizate de studiourile Sony Pictures.

De această dată, Dan Brown îşi va asuma în premieră rolul de scenarist.

Akiva Goldsman a fost scenaristul filmului "Codul lui Da Vinci" şi a fost coscenaristul filmului "Îngeri şi Demoni", în colaborare cu David Koepp.

Steven Knight, nominalizat la Oscar pentru scenariul filmului "Eastern Promises", a scris prima versiune de scenariu pentru "The Lost Symbol". Deşi Ron Howard şi compania Imagine Entertainment vor produce şi acest proiect cinematografic, Ron Howard, cineastul care a regizat primele două filme realizate după romanele lui Dan Brown, nu a anunţat deocamdată dacă va asigura regia şi pentru "The Lost Symbol". Pentru moment, nici starul primelor două filme, actorul american Tom Hanks, nu a confirmat dacă îşi va relua rolul profesorului Langdon.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici