Daryl Hannah dezvăluie că a fost diagnosticată cu autism în copilărie

Actriţa americană Daryl Hannah a dezvăluit într-un interviu recent faptul că s-a luptat cu o "timiditate istovitoare" pe parcursul întregii sale cariere şi că a fost diagnosticată cu autism, în copilărie.

533 afișări
Imaginea articolului Daryl Hannah dezvăluie că a fost diagnosticată cu autism în copilărie

Daryl Hannah (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Actriţa din "Blade Runner" spune că s-a confruntat pe parcursul întregii sale cariere cu o "timiditate istovitoare", ca urmare acestui sindrom complex, care se caracterizează printr-o interacţiune socială şi o comunicare defectuoasă, dar şi printr-un comportament restrictiv şi repetitiv, informează contactmusic.com.

"Nu m-am simţit niciodată confortabil când eram în centrul atenţiei. Asta m-a speriat de moarte întotdeauna", a dezvăluit actriţa în vârstă de 52 de ani într-un interviu acordat revistei People.

Daryl Hannah, care a avut în trecut relaţii cu cântăreţul Jackson Browne şi John F. Kennedy Jr., fiul decedat în 1999 al fostului preşedinte american J.F. Kennedy, spune că era "îngrozită" de ideea de a discuta despre afecţiunea ei cu cineaştii cu care a colaborat. Totodată, actriţa americană a refuzat întotdeauna să acorde interviuri pentru a-şi promova filmele.

"Am pierdut atât de mult timp fiind speriată, timidă şi nesigură pe mine. Viaţa e prea scurtă pentru a te stresa din cauza lucrurilor minore", a spus Daryl Hannah.

Totodată, ea spune că a învăţat în cele din urmă să îşi controleze anumite aspecte ale bolii.

"Acum sunt o femeie matură. Am învăţat câteva lucruri care mi-ar fi făcut viaţa mai uşoară dacă le-aş fi ştiut în urmă cu 20 de ani", a spus ea.

Actriţa şi activista americană Daryl Hannah a fost arestată pentru a treia oară, la Washington, în februarie, unde a participat la un protest ecologist, organizat pentru a stopa controversatul proiect Keystone XL.

Conducta de petrol Keystone XL, un proiect al companiei TransCanada Corp, va transporta peste o jumătate de milion de barili de petrol brut pe zi, extras din şisturile din Canada, până în Golful Texas.

Aceasta a fost cea de-a treia arestare a actriţei americane în cadrul acţiunilor de protest la care a participat faţă de acest proiect controversat. Daryl Hannah a fost arestată în Texas în octombrie 2012 şi anterior, în august 2011, după ce a participat la lupte de stradă cu poliţiştii americani, în faţa Casei Albe.

Daryl Hannah, în vârstă de 52 de ani, a debutat în cinematografie în anul 1978 şi a obţinut destul de repede roluri într-o serie de pelicule hollywoodiene cu succes de casă, precum "Vânătorul de recompense/ Blade Runner" (1982), "Sirena Îndrăgostită/ Splash" (1984), "Wall Street" (1987) şi "Roxanne" (1987). În ultimii ani, Daryl Hannah a avut câteva roluri importante printre care şi cel din franciza "Kill Bill".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici