De ce imită tot mai mulţi bărbaţi pe reţelele de socializare mustaţa pilotului indian de MIG-21 | VIDEO

Mustaţa lui Abhinandan Vardhaman, pilotul indian de MIG-21 Bison care a fost personajul central al celei mai recente tatonări militare dintre India şi Pakistan, a devenit virală pe reţelele de socializare din India, scrie TRT World.

4332 afișări
Imaginea articolului De ce imită tot mai mulţi bărbaţi pe reţelele de socializare mustaţa pilotului indian de MIG-21 | VIDEO

De ce imită tot mai mulţi bărbaţi pe reţelele de socializare mustaţa pilotului indian de MIG-21 | VIDEO

După episodul capturării şi eliberării lui Abhinandan Vardhaman, tot mai mulţi indieni imită mustaţa acestuia – stil „copită” sau „mustaţă de motociclist” – într-o campanie online cu hashtag-urile #Abhinandan, #India şi #mooch.

Campania este un gest de apreciere a felul curajos în care pilotul indian s-a comportat în timpul interogatoriului, pe durata celor câteva zile de detenţie în India.

Pilotul a refuzat să ofere detalii despre misiunea lui şi a lăudat modul în care a fost tratat de armata pakistaneză, detensionând astfel situaţia. Islamabadul a fost acuzat în acest caz de încălcarea Tratatului de la Geneva, după ce pilotul apăruse în unele imagini legat la ochi şi cu sânge pe faţă.

După ce avionul lui a fost lovit, Vardhaman s-a catapultat. La sol a fost întâmpinat de o mulţime de localnici, pe care i-a întrebat unde se află.

Când a realizat că este în teritoriul inamic, pilotul a început să meargă înapoi, cu pistolul scos, pentru a ţine mulţimea supărată la distanţă. A tras câteva focuri în aer, iar apoi s-a aruncat într-un iaz. Acolo, Vardhaman a mâncat şi distrus hărţile şi alte documente pentru ca acestea să nu ajungă pe mâna inamicilor.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici