De ce s-a despărţit trupa The Beatles: Yoko Ono susţine că ştie adevărul

Într-un interviu recent, Yoko Ono, văduva lui John Lennon, fost membru al trupei The Beatles, readuce în prim-plan un subiect considerat delicat, acela al "divorţului" membrilor trupei britanice, Ono susţinând că ştie care este adevăratul motiv pentru care The Beatles s-a destrămat.

2036 afișări
Imaginea articolului De ce s-a despărţit trupa The Beatles: Yoko Ono susţine că ştie adevărul

De ce s-a despărţit trupa The Beatles: Yoko Ono susţine că ştie adevărul (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)

Yoko Ono a afirmat în interviul acordat revistei Rolling Stoneo vină pentru destrămarea celebrei trupe britanice aparţine lui Paul McCartney, care a încercat "să transforme Beatles în trupa lui, ceea ce lor nu le-a plăcut".

Ono precizează că unul dintre aceia care "s-au bucurat cu adevărat de despărţire" a fost chiar John Lennon. Mai mult, fosta soţie a acestuia recunoaşte că tensiuni în rândul membrilor trupei au fost încă de la început.

"Băieţii de la The Beatles începeau să îşi manifeste din ce în ce mai mult independenţa. Fiecare dintre ei devenea tot mai autonom. De fapt, John, nu a fost primul care şi-a manifestat intenţia de a părăsi trupa. Într-o noapte, Ringo (Ringo Starr -n.r.) a venit la noi şi ne-a spus că vrea să plece. A urmat, în altă noapte, şi Maureen (Sterkey Tigrett - n.r.). Următorul care a recunoscut că vrea să plece din trupă a fost George (George Harrison - n.r.) şi abia apoi John. Singurul care a vrut să ţină Beatles unită a fost Paul (Paul McCartney - n.r.). Însă ceilalţi trei au interpretat că Paul doreşte să ţină trupa unită şi să o transforme în propria trupă. Adică nu ar mai fi fost The Beatles, ci trupa lui Paul, ceea ce nu le-a plăcut", a povestit Yoko Ono.

Aceasta a mai spus că destrămarea formaţiei The Beatles şi-a pus amprenta şi asupra vieţii sale de cuplu, Lennon simţind lipsa foştilor colegi. "Se aştepta mereu ca eu să compensez această lipsă", a spus Yoko Ono.

Declaraţiile acesteia vin să întărească alte afirmaţii făcute de McCartney în octombrie, când, într-un interviu acordat lui David Frost, a spus că "nu Ono a fost cea care a dus la destrămarea grupului, pentru că acesta era deja pe punctul de a se destrăma".

Paul McCartney, cel mai bogat artist din Marea Britanie, spune că nu şi-a uitat originile. "În adâncul sufletului meu, am rămas întotdeauna acelaşi băiat din Liverpool", spune el.

Născut pe 18 iunie 1942 într-o familie modestă din acest oraş industrial din nord-vestul Angliei, Paul McCartney l-a cunoscut pe John Lennon la 15 ani şi a înfiinţat cu el grupul The Quarrymen, care a devenit ulterior The Beatles, odată cu venirea în trupă a lui George Harrison şi Ringo Starr.

Grupul cel mai influent din istoria muzicii este totodată grupul cu cele mai mari vânzări de discuri. Casa lor de discuri EMI estimează la peste 1 miliard numărul discurilor vândute de trupa The Beatles pe plan mondial.

Cei patru băieţi din Liverpool, cu frezuri devenite emblematice, au declanşat isteria fanilor. Beatlemania a cucerit întreaga lume.

Paul McCartney a compus, alături de John Lennon, cele mai mari hituri ale trupei. McCartney compunea, pe colţuri de mese, melodii care deveneau apoi hituri: "Hey Jude", Penny Lane" şi, desigur, "Yesterday", un cântec preluat apoi de mulţi artişti şi înregistrat de-a lungul anilor în peste 1.600 de versiuni diferite.

Însă banii şi presiunea din show-business au cauzat încheierea unei prietenii din copilărie. Filmările pentru "Let It Be", realizate în timpul înregistrărilor pentru albumul omonim, au dat semnalul destrămării trupei The Beatles, pe 10 aprilie 1970.

După tragica dispariţie a lui John Lennon, asasinat în 1980, şi a lui George Harrison, mort de cancer în 2001, Paul McCartney şi Ringo Starr sunt singurii membri ai grupului The Beatles rămaşi în viaţă. "Suntem prieteni buni. Suntem singurii care au trăit toate aceste lucruri şi care suntem încă în viaţă", a rezumat Ringo Starr.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici